Thursday , April 25 2024

Marea Britanie rămâne sub restricții severe chiar și după ieșirea din lockdown

Marea majoritate a celor 56 milioane de locuitori ai Angliei, inclusiv cei din Londra, vor continua să trăiască sub restricţii severe după sfârşitul lockdown-ului naţional la începutul lunii decembrie, a anunţat joi Guvernul britanic, dând detalii despre strategia sa locală contra epidemiei de COVID-19. După o lună de lockdown care se încheie la 2 decembrie, Anglia va reveni la restricţii impuse la nivel local în funcţie de incidenţa infectărilor, potrivit unui sistem pe trei niveluri de risc, transmit AFP şi Reuters. ”Măsurile naţionale (de lockdown) au permis inversarea cu succes a curbei” epidemiei, cu o scădere a numărului de infectări şi de spitalizări, a declarat ministrul Sănătăţii Matt Hancock, în Camera Comunelor.

”Înţeleg impactul pe care îl vor avea aceste măsuri, dar ele sunt necesare având în vedere amploarea ameninţării cu care ne confruntăm”, a afirmat el, subliniind că restricţiile locale vor fi mai severe decât cele de dinaintea lockdown-ului, pentru a ”menţine virusul sub control”.

Peste tot în Anglia, magazinele cu produse neesenţiale vor putea începe să funcţioneze din nou, iar şcolile vor rămâne deschise. Telemunca este recomandată în toate cazurile.
Însă în zonele plasate în nivelul de alertă cel mai ridicat, precum Birmingham, Manchester, Newcastle, Bristol şi Leeds, puburile şi restaurantele rămân închise, cu excepţia comenzilor de mâncare la pachet şi a livrărilor la domiciliu. Întâlnirile între persoane din gospodării diferite vor fi interzise, atât la interior, cât şi în spaţii deschise, exceptând parcurile.

La Londra, la fel în cea mai mare parte a Angliei, riscul este considerat ‘ridicat’ (nivelul 2): puburile şi restaurantele pot servi alcool doar însoţit de mâncare, iar reuniunile între gospodării diferite vor fi limitate la şase persoane în exterior, dar interzise în spaţii închise. Doar trei zone au fost plasate în nivelul ‘mijlociu’ de alertă: Cornwall, insula Wight şi insulele Scilly. O primă evaluare a acestei clasificări va fi făcută la 16 decembrie.

Boris Johnson avertizează că Anul Nou ar putea veni cu un nou lockdown în Anglia, dacă nu sunt respectate regulile

Boris Johnson i-a avertizat, joi, pe locuitorii Angliei că regiunea ar putea intra într-o nouă carantină generalizată în apropierea Anului Nou dacă vor încălca regulile impuse pentru a opri răspândirea virusului, după 2 decembrie, când expiră actualul lockdown, relatează Agerpres.

Elogiindu-i pe cei care au respectat regulile în timpul lockdown-ului naţional din noiembrie, Boris Johnson a spus că ei au prevenit ca sistemul de sănătate să fie „copleşit”. El a avertizat totuşi ca populaţia să nu coboare garda jos şi a afirmat că dacă restricţiile care se vor aplica din 2 decembrie, bazate pe un sistem cu trei niveluri, nu sunt respectate, ar putea exista un nou lockdown în ianuarie.

„Dacă ne relaxăm acum, riscăm să pierdem controlul asupra acestui virus din nou, risipind câştigurile obţinute cu greu şi forţându-ne să intrăm într-un nou lockdown în noul an, cu toate pagubele pe care le presupune asta. Ştiu că acest lucru va aduce multe bătăi de cap şi o frustrare specială pentru sectorul nostru al ospitalităţii. Aş vrea să fie altfel, dar dacă este să ţinem deschise şcolile, aşa cum trebuie, atunci opţiunile noastre pentru a doborî această boală sunt limitate”, le-a spus Johnson jurnaliştilor.

Comentariile lui Boris Johnson au fost făcute după ce guvernele Regatului Unit şi guvernul local scoţian au prezentat restricţiile pe care vor trebui să le respecte cetăţenii lor în timpul sezonului sărbătorilor.

Premierul scoţian Nicola Sturgeon a anunţat parlamentul din ţara să că restricţiile vor fi relaxate în perioada Crăciunului în perioada 23-27 decembrie, pentru a le permite cetăţenilor să călătorească în Marea Britanie pentru a se întâlni cu prietenii şi familia. Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord au convenit anterior în această săptămână să relaxeze restricţiile în perioada Crăciunului, pentru ca oamenii să-şi poată vede familiile. Unele dintre aceste reguli pentru perioada 23-27 decembrie le permit britanicilor să se întâlnească cu familiile din alte două gospodării, dar numai în locuinţe private, lăcaşe de cult şi spaţii în aer liber.

Vezi si

SUA au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina. Ucrainenii le-ar fi folosit deja în Crimeea

Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS “luna aceasta”, chiar …