Thursday , April 25 2024

Mai multe companii aeriene au început deja să ocolească spațiul aerian al Belarusului

Liderii europeni amenință că vor limita traficul aerian deasupra Belarusului și iau în calcul și restricționarea transportului terestru, după ce avionul Ryanair în care se afla Roman Protasevici a fost deturnat duminică spre Minsk, unde jurnalistul a fost arestat, scrie Reuters. Unele companii au început deja să ocolească spațiul aerian al Belarusului.

Președinția franceză a anunțat că a fost trimisă o cerere către Organizația Internațională a Aviației Civile (OIAC) pentru suspendarea zborurilor în spațiul aerian al Belarusului. De asemenea, se ia în calcul și interzicerea avioanelor companiei de stat Belavia pe aeroporturile din Europa, pe lângă alte măsuri nespecificate privind transportul terestru.

O companie aeriană din Letonia, airBaltic, este prima care a anunțat că nu va mai folosi spațiul aerian al Belarusului, iar compania cipriotă Avia Solutions a spus că va face același lucru cu zborurile spre Lituania.

Ministrul Transporturilor din Lituania, Marius Skuodis, a declarat că zborurile liniilor aeriene LOT (Polonia) și WizzAir (Ungaria) din și către aeroporturile din Lituania vor evita spațiul aerian al Belarului.

De altfel, pe platforma FlightRadar24.com, care urmărește zborurile, a înregistrat deja traseul unei curse WizzAir Kiev – Tallin care a ocolit luni spațiul aerian al Belaruslui, chiar dacă asta a însemnat un ocol considerabil.

Ocolul Belarusului va produce întârzieri și va costa bani în plus. În afară de câteva țări din vecinătatea Belarusului, care au anunțat deja măsuri, nu este clar cum vor proceda celelalte, în lipsa unor directive clare. Compania olandeză KLM a anunțat că a făcut o amaliză de risc și deocamdată nu va face nicio schimbare a rutelor sale.

Totuși, capacitatea Occidentului de a lua măsuri pare limitată, mai notează Reuters. OIAC nu are putere de reglementare, iar UE nu are nicio autoritate asupra zborurilor care decolează și aterizează în Belarus sau asupra spațiului aerian al țării, cu excepția celor care vin sau pleacă din Europa.

Belarusul a motivat că a răspuns unei amenințări cu bombă la bordul avionului Ryanair, care s-a dovedit a fi falsă. Media de stat a anunțat că decizia de a interveni a fost chiar a președintelui Aleksandr Lukașenko.

digi24.ro

Vezi si

SUA au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina. Ucrainenii le-ar fi folosit deja în Crimeea

Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS “luna aceasta”, chiar …