Monday , October 3 2022

Macron şi Putin vor discuta din nou pentru a stabili concret inspecţia la Zaporojie

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, urmează să discute din nou în următoarele zile despre stabilirea în mod concret a vizitei echipei Agenţiei Centrale pentru Energie Atomică (AIEA) la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie, aflată sub ocuţaie rusă, anunţă Palatul Élysée.

“Preşedintele Republicii a exprimat încă o dată preocuparea sa privind riscurile pe care situaţia de la Centrala Zaporojie le generează pentru securitatea nucleară şi a susţinut trimiterea la faţa locului a unei misiuni de experţi din cadrul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, în condiţii agreate de Ucraina şi de Naţiunile Unite”, anunţă Preşedinţia Franţei, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia Mediafax.

“Preşedintele Federaţiei Ruse l-a anunţat pe preşedintele Franţei că este de acord să fie trimisă misiunea şi asupra modalităţilor evocate. Cei doi preşedinţi vor discuta din nou în următoarele zile pe acest subiect, după contacte între echipele tehnice şi înainte de trimiterea misiunii”, subliniază Palatul Élysée.

Anterior, Kremlinul a anunţat că preşedintele Vladimir Putin i-a semnalat lui Emmanuel Macron că există riscul unei “catastrofe de amploare” la Centrala atomo-electrică Zaporojie, acuzând din nou armata ucraineană de lansarea unor atacuri în apropierea complexului.

Naţiunile Unite au semnalat intenţia de a interveni pentru a facilita accesul experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse. Rusia şi Ucraina se acuză reciproc de o serie de atacuri produse în apropierea complexului atomic. Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe, a declarat joi că directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a exprimat disponibilitatea de a se deplasa în fruntea unei delegaţii la Centrala nucleară ucraineană Zaporojie. (Mediafax)

Vezi si

Liderul  cecen Ramzan Kadîrov  cere Rusiei să folosească o armă nucleară cu randament scăzut în Ucraina

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat sâmbătă că Moscova ar trebui să ia în considerare …