Friday , April 19 2024

Londra va prezenta noul sistem de imigraţie post-Brexit pe bază de puncte, ce se va aplica de la 1 ianuarie

Marea Britanie va prezenta în scurt timp noul sistem de imigraţie post-Brexit pe bază de puncte, prin care să ‘ia înapoi controlul frontierelor şi să elibereze întregul potenţial al ţării’, a scris ministrul de interne Priti Patel, în ediţia de duminică a tabloidului The Sun, transmite dpa, citat de Agerpres.

UK, border, Marea Britanie, Obiectiv


Noul sistem se va aplica de la 1 ianuarie, când expiră cele 11 luni de tranziţie după ieşirea oficială din Uniunea Europeană, a menţionat Priti Patel, care ar urma să prezinte luni toate detaliile.
Marea Britanie post-Brexit va fi ‘o naţiune suverană cu un sistem de imigraţie care va atrage ce e mai bun din toată lumea’, a scris ea în The Sun.
‘Reducem birocraţia şi le acordăm firmelor mai multă libertate de a angaja oameni de pe tot globul’, a adăugat ministrul.
Priti Pratel a explicat că guvernul urmează ‘instrucţiunile clare’ de la referendumul din 2016 ‘de a lua înapoi controlul frontierelor noastre’.
Guvernul a promis că va reduce imigraţia slab calificată şi o va facilita pe cea a profesioniştilor calificaţi, acordând puncte pentru cunoaşterea limbii engleze şi oferte confirmate de locuri de muncă, şi impunând un plafon minim de venituri.
Ministrul pentru cabinet, Michael Gove, a scris în Sunday Telegraph că sistemul pe bază de puncte este destinat ‘să atragă oameni de ştiinţă, inovatori şi antreprenori care pot impulsiona creşterea economică viitoare’.
În replică, Nick Thomas-Symonds, ministru de interne în cabinetul laburist din umbră, a spus că guvernul ‘a elaborat în grabă legislaţia de imigraţie cu foarte puţine detalii în mijlocul unei pandemii globale’. ‘Există preocupări reale că aceasta va cauza probleme majore pentru Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) şi pentru sectorul de asistenţă’, a afirmat politicianul laburist. (Agerpres)

Vezi si

Iranul susține că nu au fost explozii la sol. Sistemul de apărare anti-aeriană ar fi distrus trei drone israeliene în aer

Israelul a lansat joi noaptea, 18 aprilie, un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile …