Friday , April 19 2024

Liderii politici din Bulgaria au intrat în carantină, după ce președintele Parlamentului a fost testat pozitiv

Premierul, președintele și mai mulți miniștri din Bulgaria au intrat în carantină, după ce președintele Parlamentului, Nikola Minchev, a fost testat pozitiv cu COVID-19, a anunţat inspectorul șef de sănătate, Angel Kunchev, potrivit Reuters.

Inspectorul șef din sănătate, Angel Kunchev, a spus că toți participanții la Consiliul consultativ de securitate națională de luni erau sănătoși, dar că vor rămâne în autoizolare după ce președintele Parlamentului, Nikola Minchev, a fost testat pozitiv pentru coronavirus.

Alături de prim-ministrul Kiril Petkov și de președintele Rumen Radev, la reuniune au participat miniștrii de interne, de apărare și de finanțe, precum și un ministru adjunct de externe și membri de rang înalt ai principalelor partide politice.

„Premierul va fi în carantină, așa cum prevăd regulile”, a declarat un oficial guvernamental pentru Reuters.

Premierul Petkov își va continua activitatea de la distanță, în timp ce atribuțiile sale care necesită prezență vor fi preluate de vicepremierul Kalina Konstantinova, a precizat guvernul într-un comunicat.

Bulgaria, țară cu 7 milioane de locuitori, a înregistrat marți 6.761 de cazuri noi și peste 800 de persoane au fost transportate la spital.

 

Vezi si

Consiliul de Securitate al ONU votează vineri privind primirea în organizaţie a statului palestinian

Consiliul de Securitate al ONU urmează să voteze vineri în privinţa cererii statului palestinian de …