Friday , March 29 2024

Joe Biden a primit a treia doză de vaccin anti-COVID

Președintele SUA, Joe Biden, a primit luni doza a treia de vaccin anti-COVID, anunță CNN.

Imagini cu Biden în timp ce i se administrează doza suplimentară la Casa Albă au fost difuzate de presa americană. “Știm că, pentru a învinge această pandemie și a salva vieți, trebui ca oamenii să fie vaccinați. Așa că, vă rog, faceți ce trebuie. Vaccinați-vă. Vă poate salva viața și poate să salveze viețile celor din jur”, a spus președintele, cu această ocazie.

Biden, 78 de ani, este în grupul eligibil și a primit dozele anterioare – doza inițială și rapelul – înainte de a-și începe mandatul, în ianuarie.

Prin urmare, dat fiind că a primit ultima doză de vaccin cu mai bine de șase luni în urmă, președintele respectă recomandările CDC adoptate săptămâna trecută, remarcă CNN.

CDC, centrul pentru controlul pandemiilor din SUA, recomandă în prezent administrarea dozei a treia persoanelor cu vârste de cel puțin 65 de ani și rezidenților din centrele de îngrijire pentru persoane vârstnice și cu dizabilități, care au primit ultima doză Pfizer/BioNTech în urmă cu cel puțin 6 luni.

De asemenea, doza a treia este recomandată și persoanelor cu vârste între 50 și 64 de ani și care suferă de afecțiuni ce îi predispun la riscuri în context pandemic.
Președintele SUA, Joe Biden, a primit, luni, doza a treia de vaccin anti-COVID, anunță CNN.

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …