Friday , April 19 2024

UPDATE: Întreaga Italie intră în carantină începând de joi. Lista restricțiilor

oameni masti italia decese

Şeful guvernului italian Giuseppe Conte a semnat un decret, în noaptea de marţi spre miercuri, ce instaurează carantina pe întreg teritoriul naţional începând de joi de la ora locală 22:00 (21:00 GMT), informează miercuri mass-media din Peninsulă, citată de AFP.

Alte măsuri restrictive, care urmează să fie detaliate în ziua respectivă de Conte şi vor fi în vigoare până la 3 decembrie, au fost de asemenea decise, inclusiv închiderea centrelor comerciale în weekend.

Prima ţară din Europa afectată de epidemia de COVID-19 în februarie, Italia a înregistrat peste 39.000 de decese la mai mult de 750.000 de cazuri, aminteşte France Presse.

Conform acestui nou decret, cele 20 de regiuni ale Italiei vor fi împărţite, potrivit presei, în trei zone – verde, portocaliu şi roşu – în funcţie de gravitatea situaţiei epidemiologice şi în care vor fi aplicate măsuri mai mult sau mai puţin restrictive.

La nivel naţional, va fi impusă o restricţie de circulaţie de la 22:00 la 5:00 dimineaţă şi nu se va putea circula în această perioadă decât din motive legate de muncă sau de sănătate ce trebuie justificate.

Liceele vor trebui să treacă la educaţie de la distanţă, iar muzeele vor fi închise.

Centrele comerciale vor fi de asemenea închise în weekend sau de sărbători şi transportul public nu va putea accepta mai mult de 50% din capacitatea totală a pasagerilor.

Croazierele sunt de asemenea anulate de la această dată, cu excepţia celor deja în curs.

Ministerul Sănătăţii va decide cu privire la clasificarea regiunilor şi posibila schimbare a culorii lor pe baza a aproximativ douăzeci de factori, printre care rata de transmitere sau de ocupare a paturilor din spitale sau în unităţile de terapie intensivă.

Regiunile roșii din Italia sunt considerate Lombardia, Piemonte, Tirolul de Sud, Valle d’Aosta și Calabria.

sursa: Agerpres

Vezi si

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile. Creștere semnificativă a întârzierilor cauzate de vremea rea

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile din cauza schimbărilor climatice. Piloții se …