Thursday , April 25 2024

Hugo Chavez: SUA exagerează gravitatea situaţiei din Libia pentru a justifica o invazie militară

Statele Unite oferă o imagine exagerată şi distorsionată a situaţiei din Libia, afectată de revolte împotriva regimului, pentru a justifica o invazie militară, a declarat, luni, la Caracas, preşedintele venezuelean Hugo Chavez, potrivit presei de stat, relatează CNN.

“Să nu ne lăsăm amăgiţi de tobele care vestesc războiul, pentru că Statele Unite sunt sigur că exagerează şi distorsionează lucrurile, pentru a justifica o invazie “, a declarat Chavez.

El a propus apoi trimiterea în Libia a unei comisii internaţionale cu rol de mediere, care să contribuie la găsirea unei soluţii paşnice la revoltele din ţara nord-africană.

“În loc să trimitem marinari, tancuri şi avioane, de ce să nu trimitem o comisie paşnică care să încerce să contribuie la oprirea crimelor în Libia? Ei sunt fraţii noştri”, a spus el, într-un discurs difuzat la televiziunea de stat.

Chavez şi Kadhafi au o relaţie foarte strânsă, în special datorită opoziţiei lor comune faţă de influenţa globală a Statelor Unite.

Kadhafi “a fost mult timp prietenul meu şi prietenul nostru”, a afirmat Chavez, adăugând: “Trebuie să fim prudenţi. Ştim care este politica noastră: Nu sprijinim invaziile sau masacrele, nimic de acest fel, indiferent cine este autorul lor. Dar fără îndoială, în privinţa Libiei, a fost creată o campanie de minciuni – aşa cum s-a întâmplat mult timp şi în cazul Venezuelei”, a apreciat preşedintele venezuelean.

Vezi si

Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS “luna aceasta”, chiar …