Sunday , April 28 2024

Guvernul de la Kiev a anunțat că șase miniștri adjuncți ai Apărării au fost demiși

Guvernul ucrainean a anunțat luni demiterea a șase miniștri adjuncți ai apărării, după ce pe 5 septembrie fusese înlocuit și ministrul Oleksii Reznikov în urma apariției unor relatări în presă despre presupuse fapte de corupție în achiziția unor echipamente neletale pentru armată, informează agențiile Reuters și EFE, preluate de Agerpres.

Cea mai cunoscută dintre cei șase viceminiștri demiși este Hanna Maliar (foto), care se ocupa de comunicarea către cetățeni și presă asupra evoluției războiului cu Rusia. Printre ceilalți viceminiștri înlocuiți se numără și secretarul de stat Kostiantin Vașcenko, potrivit listei publicate pe Telegram de reprezentantul guvernului pe lângă Rada Supremă (parlamentul de la Kiev), Taras Melniciuk.
Imediat după publicarea acestei liste, noul ministru al apărării, Rustem Umerov, a scris pe Facebook: “Resetăm. Am început. Continuăm. Ministerul lucrează ca de obicei. Restul veștilor vor veni mai târziu”.
“Importantă acum este reuniunea de la Rammstein”, a adăugat același ministru, referindu-se la reuniunile periodice conduse de SUA la baza militară din Germania, unde statele care susțin militar Ucraina se întâlnesc pentru a stabili umătoarele pachete de ajutor destinate armatei ucrainene.

Vezi si

Serviciile secrete americane consideră că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnâi

Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat …