Friday , March 29 2024

Grecia: Despăgubiri de câte 42.000 de euro pentru familiile pasagerilor morți în teribilul accident de tren

Hellenic Train, compania privată care operează căile ferate în Grecia, a anunţat că va despăgubi fiecare familie a celor 57 de pasageri decedaţi în accidentul de tren din 28 februarie cu 42.000 de euro.

Pasagerii răniţi vor primi despăgubiri între 5.000 şi 10.000 de euro, în funcţie de rănile suferite şi de durata spitalizării, informează compania, într-un comunicat, transmite joi EFE.

Hellenic Train, compania feroviară greacă deţinută de compania publică italiană Ferrovie Dello Stato Italiane (FS), a nuanţat faptul că despăgubirea “nu constituie în niciun fel o acceptare a răspunderii din partea companiei”, în conformitate cu prevederile regulamentului comunitar.

Guvernul elen a anunţat săptămâna trecută că va despăgubi fiecare familie care a pierdut o persoană dragă în accident cu o pensie lunară de 1.600 de euro şi eliminarea datoriilor faţă de stat.

Catastrofa s-a produs în noaptea de 28 februarie, când un tren de pasageri a intrat în coliziune frontală cu un tren de marfă la nord de oraşul Larisa, ucigând 57 de persoane, majoritatea studenţi. (Agerpres)

Vezi si

Rușii atacă obiective de infrastructură critică din apropierea oraşului Dnipro, din centrul Ucrainei

Forţele ruse au atacat vineri dimineaţa obiective de infrastructură critică din districtul Kamianske, în apropierea …