Alte stiri
Expert din Atena: „În realitate, sunt peste 50.000 de cazuri noi de COVID pe zi în Grecia”
acum 6 hours
Premierul elen George Papandreou a numit un nou ministru de finanţe, într-o încercare de a accelera măsurile de austeritate cerute de UE, relatează BBC.
Evangelos Venizelo a fost numit ministru de finanţe. Fostul ministru al apărării îl înlocuieşte pe George Papaconstantinou, mutat la Ministerul Mediului.
Reformele propuse au provocat revolte pe străzile din Atena şi greve la nivel naţional.
Atena încearcă să obţină aprobare pentru reduceri de cheltuieli de 28 miliarde de euro în perioada 2012-2015. Politicile sunt necesare pentru aprobarea unei noi tranşe din împrumutul de la UE şi FMI – 12 miliarde de euro.
Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy vor discuta cum să se asigure că Atena poate evita falimentul, în condiţiile în care datoria sa se ridică la 340 miliarde de euro. Băncile franceze şi germane au cea mai mare expunere la deficitul elen.
Trei deputaţi au plecat din Partidul Socialist al premierului, în semn de protest faţă de pachetul de austeritate, dar joi premierul a promis că va continua lupta.
Tags demisie Grecia ministru finante
Presa din Marea Britanie se așteraptă aproape la unison la căderea guvernului și prezintă miercuri …