Friday , March 29 2024

Germania va susţine aderarea Bulgariei şi României la Schengen în cazul unui raport pozitiv al CE

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, a declarat, luni, la Sofia că Germania va susţine aderarea Bulgariei şi României la Schengen în cazul unui raport pozitiv al Comisiei Europene.

“Decizia Germaniei cu privire la aderarea Bulgariei şi României la Schengen va fi luată după raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, publicat în vară. Dacă raportul este pozitiv, Germania nu intenţionează să împiedice aderarea Bulgariei la Schengen”, a declarat Krichbaum, luni, în Parlamentul bulgar, potrivit site-ul Novinite.com.

Parlamentarul german a participat la o reuniune a comisiilor pentru Politică Externă şi Apărare şi Afaceri Externe din Parlamentul bulgar.

Krichbaum a declarat că Bulgaria şi România încă păstrează o şansă de a adera la Schengen înainte de sfârşitul lui 2011.

În discuţiile sale cu parlamentarii bulgari, el a oferit numeroase exemple de practici corupte în Bulgaria, de la inexplicabilele averi ale ofiţerilor vamali la mita plătită de pacienţi în spitale.

“Într-o zi când această ţară îşi va putea permite să le plătească cetăţenilor lor salarii corespunzătoare cu munca prestată, poate corupţia zilnică va fi eradicată”, a declarat Krichbaum, subliniind că discuţiile actuale despre corupţie se referă la corupţia la nivel înalt.

El a oferit ca exemplu România pentru a ilustra combaterea corupţiei. “Vă voi da un exemplu dintr-o ţară situată la nord de dumneavoastră – când a devenit clar că aderarea la Schengen va fi amânată pentru o vreme, au fost peste 200 de arestări, majoritatea în rândul ofiţerilor vamali care îşi permiteau un mod de viaţă foarte luxos”, a explicat parlamentarul german.

“Cred că trebuie să discutăm despre aceste lucruri deschis şi să le spunem pe nume. Nu cred că o situaţie destul de proastă poate fi rezolvată prin adoptarea de statute şi măsuri care nu corespund problemei. Modul în care se face acest lucru este punând întrebări şi căutând cauzele”, a adăugat parlamentul german.

Vezi si

Discriminarea persoanelor cu chelie devine infracțiune în Franța

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi un proiect de lege care transformă în infracţiune …