Thursday , April 25 2024

Franța intra în lockdown de vineri. Frontierele se închid, întâlnirile private interzise, creșe și școli deschise

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat miercuri seara că Franța va intra în carantină, pentru ca sistemul sanitar să nu ajungă în colaps. Noile măsuri vor intra în vigoare chiar de vineri, 30 octombrie.

Față de primul lockdown din primăvară vor exista unele schimbări, a arătat Macron. Creșele, școlile, colegiile vor rămâne deschise pentru că niciun copil nu trebuie privat de contactul cu sistemul școlar.

„Unele reguli se vor schimba. Copiii noștri nu pot fi privați de contactul cu sistemul școlar. Creșele, școlile, colegiile și liceele vor rămâne deschise, evident, prin respectarea unor protocoale de sănătate mai stricte”, a spus Macron.

În schimb, universitățile se vor închide, iar cursurile se vor desfășura online.

Președintele a indicat, de asemenea, că frontierele externe vor rămâne închise „cu câteva excepții”.

„Desigur, francezii din străinătate vor putea reveni acasă. Vor efectuate teste rapide. Niciun călător nu va putea intra pe pământul francez dacă nu suntem siguri că nu este purtătorul virusului”, a spus Macron.

Afacerile non-esențiale vor fi închise. Oamenii vor avea voie să iasă din casă pentru achiziționarea de bunuri esenţiale, să meargă la medic sau să facă ora zilnică de mişcare în aer liber. 

”Revenim la declaraţiile pentru părăsirea domiciliului. Barurile şi restaurantele rămân închise”, a completat președintele francez.

Se vor putea efectua în continuare vizite în centrele/casele de bătrâni. Cimitirele vor rămâne deschise. La fel ca în primăvara, francezii vor putea să meargă la consultații medicale, să își facă cumpărăturile sau să iasă la aer.

Întâlnirile private vor fi excluse, întrunirile publice interzise.

Nu vor fi permise întâlnirile în grupuri și vor fi interzise întrunirile cu public. Unitățile care asigură servicii publicului vor fi închise. Statul va acorda sprijin de până la 10.000 de euro pe lună companiilor care sunt închise administrativ. Șomajul parțial va fi reînnoit pentru angajați și angajatori.

surse: G4Media, Digi24

Vezi si

Amnesty International: Ordinea mondială construită după 1945 este ”în pragul distrugerii” 

Ordinea mondială construită după 1945 este “în pragul distrugerii”, a avertizat secretara generală a Amnesty …