Wednesday , April 24 2024

Fostul rege al Spaniei Juan Carlos părăseşte Spania, în contextul unei anchete de corupţie

Fostul rege al Spaniei Juan Carlos a anunţat, luni după-amiază, decizia de a părăsi ţara, în contextul unei investigaţii de corupţie, potrivit Casei Regale spaniole, citată de cotidianul Le Figaro şi de agenţia Reuters.

Juan Carlos i-a trimis o scrisoare fiului său, actualul rege Felipe al VI-lea al Spaniei, în care îl anunţă despre decizia de a pleca în exil.

“Ghidat de convingerea de a face ce este mai bun pentru a fi în slujba spaniolilor, a instituţiilor şi a ta, în calitatea de rege, te informez despre decizia mea, la care am reflectat mult, de a mă exila în această perioadă, în afara Spaniei”, i-a scris Juan Carlos fiului său, regele Felipe.

Regele Felipe al VI-lea a acceptat decizia şi i-a mulţumit lui Juan Carlos, precizează Casa Regală a Spaniei, evidenţiind “importanţa istorică” pe care fostul rege Juan Carlos o are pentru “democraţia” ţării.

La începutul lunii iunie, Curtea Supremă de Justiţie de la Madrid a anunţat lansarea unei investigaţii pentru a stabili dacă regele Juan Carlos a avut vreo responsabilitate de natură penală într-un presupus dosar de corupţie privind atribuirea unui contract pentru construirea unei linii feroviare de mare viteză în Arabia Saudită.

Regele Juan Carlos a abdicat în anul 2014, pe fondul unor scandaluri, cedându-i tronul fiului său Felipe.

Juan Carlos a devenit rege al Spaniei în anul 1975, după moartea generalului Francisco Franco, şi se bucură de respect în principal pentru tranziţia de la dictatură la un sistem democratic. (Mediafax)

Vezi si

Amnesty International: Ordinea mondială construită după 1945 este ”în pragul distrugerii” 

Ordinea mondială construită după 1945 este “în pragul distrugerii”, a avertizat secretara generală a Amnesty …