Tuesday , July 23 2024

Familia îl încurajează pe Biden să-și continue campania pentru a fi reales președinte

Familia președintelui american Joe Biden l-a încurajat duminică în cursul unei întâlniri la Camp David să-și continue campania pentru a fi reales pentru un nou mandat, în ciuda faptului că unele voci din Partidul Democrat îl îndeamnă să se retragă după prestația sa slabă în dezbaterea pe care a susținut-o cu fostul președinte republican Donald Trump, informează EFE.


Potrivit declarațiilor a doi consilieri ai lui Biden, citați de CNN, familia i-a oferit președintelui “sprijinul necondiționat” în timpul întâlnirii de la reședința din Camp David, la care au participat Prima Doamnă, Jill, copiii și nepoții.
Întâlnirea fusese planificată cu săptămâni în urmă pentru a realiza o ședință foto cu renumita fotografă Annie Leibovitz. Însă reuniunea de familie a ajuns să fie așteptată cu sufletul la gură, întrucât familia președintelui a jucat întotdeauna un rol crucial în deciziile sale politice, remarcă EFE.
La această întâlnire, familia l-a îndemnat pe Biden să continue să lupte cu convingerea că poate face treabă bună în următorii patru ani, în ciuda vârstei sale, 81 de ani, ceea ce face ca liderul american să fie cel mai în vârstă președinte din istoria țării, potrivit unor surse apropiate, citate de The New York Times și CNN.
Unul dintre cei care l-au îndemnat cel mai mult pe Biden să reziste presiunii este fiul său Hunter, care face obiectul unui proces ca urmare a unei anchete deschise când Trump era la putere, el fiind între timp găsit vinovat în această lună de cumpărare și deținere ilegală a unei arme.
Hunter Biden dorește ca președintele să continue cursa pentru Casa Albă pentru a le arăta alegătorilor că este un luptător, în locul imaginii proiectate în noaptea dezbaterii, a unui președinte îmbătrânit, cu o voce răgușită, care nu-și termina toate propozițiile.
Alți membri ai familiei s-au oferit duminică să se implice mai mult în campanie. De exemplu, unul dintre nepoții președintelui s-a oferit să vorbească cu “influenceri” de pe rețelele sociale cu scopul de a contribui la amplificarea mesajului prezidențial, potrivit unei surse citate de The New York Times.

Critici la adresa consilierilor lui Biden

Pe lângă faptul că îl susține pe președinte, familia și-a exprimat totodată în privat exasperarea față de modul în care consilierii săi l-au pregătit pentru dezbatere, potrivit The New York Times și Politico, care citează surse familiare cu discuțiile.
Mai exact, rudele lui Biden au criticat-o pe Anita Dunn, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai președintelui, și pe soțul ei, Robert Bauer, avocatul personal al președintelui, care a jucat rolul lui Trump (președinte al SUA între anii 2017 – 2021 – n.r.) în timpul pregătirii pentru dezbatere.
Unul dintre cei mai importanți donatori ai Partidului Democrat, John Morgan, a cerut public demisia atât a Anitei Dunn, cât și a lui Robert Bauer și l-a criticat, de asemenea, pe Ron Klain, care a fost șeful de cabinet al lui Biden între ianuarie 2021 și februarie 2023 și care l-a ajutat să se pregătească pentru dezbatere.
Potrivit unei postări făcute duminică de Morgan pe platforma X, consilierii l-au făcut pe Biden să “exerseze în exces”, iar când a sosit ora dezbaterii, președintele era deja “epuizat”.
În zilele care au urmat dezbaterii, Biden a recunoscut public că prestația sa nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. În loc să spulbere îndoielile alegătorilor cu privire la vârsta sa, în timpul dezbaterii vocea lui a sunat răgușit și, uneori, părea incoerent fără a putea încheia o propoziție.
Aproape jumătate dintre alegătorii democrați își doresc un alt candidat
Această prestație slabă a avut un impact negativ în rândul alegătorilor, după cum relevă sondajele care încep să fie publicate.
Un nou sondaj CBS publicat duminică a arătat că aproape jumătate dintre alegătorii democrați, 45%, cred că Biden ar trebui să se retragă, astfel încât un alt candidat să se poată înfrunta cu Trump.
În plus, după dezbatere, o bună parte dintre americani (72%) consideră că Biden nu are capacitatea de a guverna. Doar 27% dintre toți alegătorii cred că Biden este sănătos din punct de vedere cognitiv pentru a-și desfășura activitatea ca președinte, o cifră care a scăzut de la 35% înainte de dezbatere, potrivit CBS.
În ciuda acestor date, un alt sondaj publicat sâmbătă de grupul de reflecție Data for Progress dezvăluie, de asemenea, că niciunul dintre oamenii politici considerați posibile alternative la Biden nu are șanse mai mari de a-l învinge pe Trump.
Potrivit aceluiași sondaj, vicepreședinta Kamala Harris ar obține 45% din voturi într-o confruntare ipotetică cu Trump, care ar obține 48% din voturi, același procent pe care îl înregistrează în prezent Biden.
Guvernatorii Californiei, Gavin Newsom, și ai Michiganului, Gretchen Whitmer, care sunt considerați posibili înlocuitori ai lui Biden, ar pierde și ei, fiecare cu 44% din voturi.  (Agerpres)

Vezi si

Trump a donat pentru campania de alegere a Kamalei Harris ca procuror general în California

Dacă vicepreședinta SUA Kamala Harris va obține nominalizarea democrată la alegerile prezidențiale, după anunțul de …