Friday , March 29 2024

ETA anunţă un armistiţiu “permanent” şi “general”

Organizaţia armată bască ETA a anunţat luni un armistiţiu “permanent”, “general” şi verificabil “de comunitatea internaţională”, într-un comunicat publicat pe site-ul ziarului basc Gara.

“ETA a decis să declare un armistiţiu permanent şi cu un caracter general, care poate fi verificat de comunitatea internaţională”, se arată în comunicat.

Anunţul constituie un “angajament ferm al ETA”, subliniază grupul, în acest comunicat semnat cu emblema tradiţională a organizaţiei clandestine, un şarpe încolăcit în jurul unui topor.

“ETA nu îşi va înceta eforturile şi lupta pentru a impulsiona şi a duce la bun sfârşit un proces democratic, până la a ajunge la o reală situaţie de democraţie în Ţara Bascilor”, potrivit comunicatului, care nu precizează despre ce tip de efort şi luptă este vorba, paşnică sau violentă.

ETA, al cărui ultim atentat pe teritoriul spaniol datează din urmă cu 17 luni, a făcut deja o serie de anunţuri în septembrie 2010, în sensul unei suspendări a luptei armate.

Într-o înregistrare video transmisă la 5 septembrie la BBC, organizaţia clandestină a declarat că “nu va conduce acţiuni ofensive armate”, adăugând că a luat această decizie “în urmă cu câteva luni”.

După două săptămâni, grupul armat s-a declarat pregătit să dialogheze cu mediatori internaţionali, apoi a afirmat, într-un interviu pentru ziarul Gara, că este “dispus” să declare un armistiţiu permanent şi verificabil şi “chiar să meargă mai departe”.

Responsabilă de moartea a 829 de persoane în peste 40 de ani de atentate pentru independenţa bască, ETA se afla de mai multe luni sub presiunea ramurii sale politice interzise Batasuna, pentru a anunţa un “armistiţiu” care poate fi “verificat” de comunitatea internaţională.

Guvernul socialist al lui Jose Luis Rodriguez Zapatero nu reacţionase la acest anunţ la ora 11.25 GMT (13.25, ora României).

Anterior, “un armistiţiu permanent” se încheiase sângeros cu doi morţi, într-un atentat la aeroportul din Madrid, în decembrie 2006.

Zapatero a respins anunţurile făcute de ETA în septembrie, spunându-i organizaţiei basce că “singura decizie pe care trebuie să o ia este abandonarea pentru totdeauna a armelor”.

Vezi si

Moldova: Maia Sandu, favorită în cursa pentru un nou mandat prezidențial

Președinta în exercițiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, este favorită în perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale …