Tuesday , April 16 2024

Elon Musk a intrat în sediul Twitter cu o chiuvetă în brațe și un mesaj: „Obișnuiți-vă cu ideea”

Elon Musk a intrat miercuri în sediul central al Twitter din San Francisco cu o chiuvetă în brațe, transmițând un mesaj prin acest gest chiar pe contul său de Twitter. Miliardarul va cumpăra Twitter vineri și deja a anunțat săptămâna trecută că intenționează să concedieze o mare parte dintre angajații companiei.

Musk a mers miercuri la sediul Twitter din San Francisco, cu câteva zile înaintea termenului stabilit de instanță pentru a-și încheia afacerea de 44 de miliarde de dolari în vederea achiziționării rețelei sociale, relatează Reuters, citat de Digi24.

„Intru în sediul Twitter – Obișnuiți-vă cu ideea!” a scris Elon Musk pe Twitter, unde a publicat un videoclip în care se vede cum intră în sediul Twitter purtând o chiuvetă în mâini, folosint un joc de cuvinte („sink” – „chiuvetă” în egleză, iar „think” – „a gândi”, „a crede”, pronunțate foarte apropiat). Cu câteva ore mai devreme, el a sugerat că este șeful de top al companiei după ce și-a actualizat biografia profilului cu „Chief Twit”.

În cele șase luni de când Musk și-a anunțat oferta de 54,20 de dolari per acțiune, au avut loc mai multe răsturnări de situație, Twitter ajungând ulterior să-l dea în judecată pe cel mai bogat om din lume, după ce acesta anunțse că intenționează să renunțe la ofertă din motive legate de conturile de spam de pe rețeaua socială. La începutul acestei luni, Musk a propus să continue cu oferta sa inițială de 44 de miliarde de dolari, solicitând încetarea procesului de către Twitter. CEO-ul Tesla i-a informat pe co-investitorii care s-au angajat să ajute la finanțarea acordului de cumpărare a Twitter că intenționează să îl încheie vineri, a informat marți Reuters.

Vezi si

Noul ambasador rus numit la București a fost expulzat din Estonia în 2023

Președintele rus Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev ambasador al Federației Ruse în România, …