Tuesday , April 23 2024

Două nave de război americane traversează Canalul Suez şi se îndreaptă spre Libia

Două nave de război americane, între care portelicopterul USS Kearsarge, traversau miercuri Canalul Suez, pentru a ajunge în Marea Mediterană şi a se poziţiona în largul Libiei, au anunţat autorităţile care gestionează canalul.

“USS Kearsarge şi USS Ponce au intrat la ora 6.00 (6.00, ora României) în Canalul Suez, prin intrarea de sud, şi se îndreaptă spre Marea Mediterană”, a declarat un oficial din cadrul Canalului, într-un comunicat.

Între 12 şi 14 ore sunt necesare pentru a traversa Canalul şi a ajunge în Marea Mediterană.

“Deplasăm elemente pentru a le apropia” de Libia, a declarat un oficial al Pentagonului. “O navă ca USS Kearsarge este capabilă de mai multe tipuri de misiuni”, a adăugat el.

USS Kearsarge este un portelicopter care transportă şlepuri de debarcare. Grupul de operaţiuni amfibii ale Kearsarge, cu circa 800 de puşcaşi marini, o flotă de elicoptere şi unităţi medicale, poate asigura un sprijin pentru operaţiuni umanitare, cât şi militare.

Oficialii militari americani pregătesc o listă cu opţiuni ce urmează să fie propuse preşedintelui Barack Obama şi sunt în discuţie cu omologii lor europeni, dar incertitudinea rămâne în privinţa probabilităţii unei intervenţii militare.

Conform analiştilor, o demonstraţie de forţă simbolică în largul coastelor libiene ar putea fi suficientă pentru a spori presiunea asupra lui Kadhafi.

Un portavion american, USS Enterprise, care transportă avioane de vânătoare capabile să impună o zonă de interdicţie aeriană în Libia dacă va fi cazul, ar putea fi de asemenea chemat în sprijin, pentru a răspunde la criza libiană. Acesta este în prezent în nordul Mării Roşii, potrivit site-ului US Navy.

Vezi si

Zelenski: Ucraina şi Statele Unite “au început să lucreze” la un acord bilateral de securitate

Ucraina şi Statele Unite “au început să lucreze” la un acord bilateral de securitate, a …