Thursday , March 28 2024

Discurs de protest de peste 11 ore în Senatul american: “Voi vorbi până când nu voi mai putea vorbi”

Washingtonul nu a fost afectat de furtună, aşa cum se aştepta, ci de un alt eveniment care a luat Congresul prin surpriză, şi anume un discurs de peste 11 ore al senatorului Rand Paul.

În picioare, în faţa unei săli aproape goale, republicanul a protestat faţă de lipsa de transparenţă a administraţiei Barack Obama în privinţa programului secret de asasinate cu ţintă precisă cu ajutorul avioanelor fără pilot şi eventuala utilizare a acestora pe teritoriul american.

Senatul i-a oferit cea mai eficientă dintre platforme.

Regulamentul le permite oratorilor să păstreze cuvântul până la epuizare, chiar dacă ceilalţi 99 de senatori vor să îl întrerupă.

Pentru a-l întrerupe, democraţii trebuie să depună o moţiune care le va permite, după două zile, să organizeze un vot în care vor fi necesare 60 de voturi din totalul de 100.

Miercuri dimineaţă, la ora 11.47 (18.47 ora României) Rand Paul anunţa: “Mă ridica astăzi pentru a începe obstrucţia în privinţa nominalizării lui John Brennan la CIA. Voi vorbi până când nu voi mai putea vorbi”.

Unsprezece ore mai târziu, el vorbea în continuare, fără să aibă dreptul să se aşeze.

Un dosar gros se afla pe pupitrul său, iar el citea note, articole de pe Wired.com, întrerupte de reflecţii improvizate şi repetate.

Maratonul verbal face parte din folclorul senatorial. În 2010, Bernie Sanders a susţinut un discurs de opt ore şi jumătate împotriva scăderii impozitelor.

Acesta a fost însă un nimic în comparaţie cu deţinătorul recordului, Strom Thurmond, care a apărat segregarea rasială timp de 24 de ore şi 18 minute în 1957.

În jurul orei 15.00, senatorul de Texas Ted Cruz l-a comparat cu admiraţie cu personajul fictiv Domnul Smith, interpretat de James Stewart în filmul “Domnul Smith merge la Washington” din 1939, care a ancorat în memoria colectivă termenul “filibuster”, din piraterie, care desemnează această obstrucţie parlamentară.

După cinci ore de discurs, liderul majorităţii democrate Harry Reid a încercat un compromis: încă 90 de minute de dezbatere, apoi votul.

“Obiectez”, a anunţat Rand Paul.

“Vom termina mâine”, a răspuns Harry Reid.

“Sunt aici pentru a atrage atenţia asupra unui principiu constituţional, pentru a determina administraţia să recunoască public că nu va ucide americani care nu sunt combatanţi”, a continuat Rand Paul.

El a cerut o scrisoare din partea lui Barack Obama care să confirme că Executivul nu are puterea de a ordona un atac cu avioane fără pilot pe teritoriul american împotriva unui american “într-o cafenea din San Francisco sau un restaurant din Houston”, fără proces.

“Mergeţi în Biroul Oval să treceţi în revistă fişele cu fotografiile americanilor şi decideţi cine va muri şi cine va trăi?”

În cursul dimineţii, Secretarul Justiţiei Eric Holder a răspuns în cadrul unei audieri că atacurile cu avioane fără pilot în Statele Unite sunt posibile, în teorie, în circumstanţe “extraordinare” cum ar fi 11 septembrie. Şi americanul dintr-o cafenea? “Nu cred că aceasta ar fi o folosire adecvată a forţei letale”, a răspuns el, refuzând să o declare anticonstituţională.

Miercuri seara, Rand Paul îşi continua revolta, însufleţit de colegii săi conservatori şi încurajat de mii de mesaje pe Twitter.

CIA, fără director din noiembrie, îl va mai aştepta câteva zile pe John Brennan.

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …