Friday , April 19 2024

Dick Cheney ar putea suferi un transplant de inimă

Fostul vicepreşedinte american Dick Cheney, criticat pentru rolul său în invadarea Irakului şi războiul din Afganistan, a anunţat marţi într-un interviu televizat că ar putea suferi un transplant cardiac.

Fostul vicepreşedinte al lui W. Bush, care va împlini 70 de ani la sfârşitul lui ianuarie, a declarat că pompa care i-a fost instalată în iulie pentru ameliorarea funcţionării inimii este “un miracol tehnologic modern”, dar că ea constituie o soluţie “temporară”.

“Nu am luat încă decizia” privind un transplant cardiac, a răspuns Cheney, întrebat de postul de televiziune NBC News despre posibilitatea de a fi supus unei astfel de operaţii.

Cheney a adăugat că tehnologia legată de această pompă a fost ameliorată dar că “va decide la un moment dat dacă să i se facă sau nu o grefă”, adăugând că “nu a abordat problema pentru moment”.

Fostul om din umbră al administraţiei George W. Bush, considerat de mediile politice drept unul dintre cei mai puternici vicepreşedinţi din istoria Statelor Unite, a avut patru crize cardiace între 1978 şi 2000. El poartă un pacemaker din 2001 şi un defibrilator. Cheney a avut prima criză cardiacă la vârsta de 37 de ani.

În pofida problemelor sale cardiace recurente, el a continuat să fie activ pe scena politică după preluarea preşedinţiei de către Barack Obama, devenind unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai noului preşedinte.

Vezi si

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile. Creștere semnificativă a întârzierilor cauzate de vremea rea

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile din cauza schimbărilor climatice. Piloții se …