Thursday , March 28 2024

Dezbaterea candidatilor: Obama la atac, Romney gafeaza

Schimbare radicală de stil pentru preşedintele american, în cea de-a doua confruntare televizată cu rivalul republican, guvernatorul Mitt Romney, care a avut loc marţi noapte, la Universitatea Hofstra, din Hempstead, aproape de New York. Dezbaterea, venită la două săptămâni după prima confruntare prezidenţială televizată dintre cei doi candidaţi şi la doar câteva zile după singura dezbatere viceprezidenţială, a avut formatul unei „adunări orăşeneşti”, în care alegătorii indecişi le-au adresat ei înşişi întrebări candidaţilor. Nu o dată, însă, dezbaterea s-a transformat în ceartă, cei doi politicieni vorbind unul peste celălalt şi contrazicându-se.

Republicanul Mitt Romney a reuşit să păstreze agresivitatea cu care a surprins în 3 octombrie, cu toate că, de această dată, nu a mai fost „singur pe scenă” şi a avut multe momente în care a fost pus în dificultate. Diferenţa dintre atitudinea preşedintelui american de marţi noapte şi cea pe care a avut-o la prima dezbatere a fost atât de mare, încât, imediat după încheierea transmisiunii din Hempstead, presa comenta ironic că Obama „şi-a băut cafeaua şi şi-a mâncat legumele” de această dată.

După cum s-a vehiculat în ultima săptămână, democraţii au adus pe scena Universităţii Hofstra un Barack Obama foarte agresiv – totuşi nu de violenţa vicepreşedintelui Joe Biden – , alert şi dornic de a ilustra cât mai multe diferenţe între el şi republicanul Mitt Romney. Obama a reuşit să controleze dezbaterea şi să îl pună de câteva ori în încurcătură pe adversarul său. De cealaltă parte, Romney nu şi-a schimbat strategia de la prima dezbatere, atacându-l pe preşedinte cu fiecare ocazie.

La finalul celor 100 de minute de dezbatere (confruntarea a depăşit cele 90 de minute programate), două sunt cele mai notabile momente ale acestui eveniment electoral, perceput drept ocazia lui Barack Obama de a se răzbuna pentru prima dezbatere.

Mai întâi, după aproximativ o oră şi 15 minute de la începerea confruntării din Hempstead, Mitt Romney a comis o greşeală incredibilă, tocmai într-unul dintre punctele slabe ale lui Barack Obama, şi anume atentatul terorist de la consulatul american din Libia, care a avut loc în 11 septembrie 2012. După ce preşedintele a spus că, la scurt timp după tragedie, a descris, la Casa Albă, atacul drept un atentat terorist, Romney a intervenit şi a declarat că acest lucru nu este adevărat şi că Obama nu a spus că este vorba despre un atentat terorist decât după două săptămâni. Romney a repetat şi accentuat această acuză cu multă vehemenţă, până când moderatoarea a intervenit şi i-a spus că nu este adevărat. Momentul a părut să îl tulbure pe Mitt Romney, care a început să se bâlbâie şi nu a mai răspuns la următoarele întrebări.

Cel de-al doilea moment notabil al acestei dezbateri televizate dintre cei doi candidaţi la preşedinţia SUA a fost tocmai finalul. În ultima sa intervenţie, republicanul Romney a declarat că îi pasă de toţi americanii, de 100% dintre ei, ridicând astfel mingea la fileul democratului. Barack Obama a încheiat seara cu un atac pe care toată lumea îl aştepta în prima dezbatere, cel pe marginea înregistrării cu camera ascunsă, în care Mitt Romney spune că 47% dintre americani s-au învăţat să fie „dependenţi” de stat.

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …