Thursday , April 25 2024

Davos: Criza inflației reprezintă cea mai mare amenințare globală pe termen scurt

Raportul anual al Forumului Economic Mondial privind riscurile globale evidențiază criza costului vieții drept cel mai mare risc pe termen scurt cu care se confruntă lumea în prezent, iar schimbările climatice reprezintă cea mai mare amenințare pe termen lung, scrie CNBC, citat de Mediafax.

Raportul, care a fost publicat înaintea summitului de la Davos în ultimii 17 ani, ia în considerare opiniile a 1.200 de persoane din sectorul public și privat.

Ediția din acest an – realizată împreună cu firma de servicii profesionale Marsh McLennan și Zurich Insurance Group – a precizat că războiul Rusiei din Ucraina și pandemia Covid-19 au propulsat criza energetică, penuria de alimente și inflația ca fiind cele mai presante probleme globale.

“Ne uităm la ceva ce pare nou, dar în același timp straniu de familiar”, a declarat Carolina Klint, liderul de management al riscurilor pentru Europa Continentală la Marsh. “Așadar, vedem o revenire a unor riscuri mai vechi în cazul cărora am considerat că am făcut progrese bune pentru rezolvarea lor, dar care acum sunt din nou pe harta riscurilor.”

Impactul crizei costului vieții asupra populațiilor vulnerabile este “foarte greu de acceptat”, a spus Klint.

“Guvernele lucrează acum cu adevărat pentru a atenua acest impact, în același timp încearcând să se protejeze de inflația în spirală și de nivelul istoric ridicat al serviciului datoriei.”

Raportul spune că lumea trebuie să colaboreze mai eficient în ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea în următorul deceniu pentru a evita “prăbușirea ecologică” și continuarea încălzirii globale.

Raportul adaugă că guvernele se vor confrunta cu “compromisuri” în anii următori, pe fondul provocărilor sociale, al mediului și riscurilor de securitate.

Printre cele mai invocate riscuri pe termen de doi ani se numără, pe lângă schimbările climatice, dezastrele naturale, confruntările geoeconomice, erodarea coeziunii sociale, criminalitatea cibernetică generalizată, migrația involuntară pe scară largă și crizele resurselor naturale.

Criminalitatea cibernetică și migrația au fost, de asemenea, prezentate ca riscuri pe termen lung, deși problemele legate de climă au ocupat primele patru locuri. Costul vieții a fost absent de pe listă.

Summitul Forumului Economic Mondial de la Davos începe pe 16 ianuarie cu sloganul “cooperare într-o lume fragmentată”.

Vezi si

SUA au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina. Ucrainenii le-ar fi folosit deja în Crimeea

Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS “luna aceasta”, chiar …