Wednesday , April 24 2024

Danemarca lansează „coronapass”, odată cu ridicarea graduală a restricțiilor

Danemarca îşi lansează marţi ”coronapass”, prin care vrea să-şi redeschidă societatea, plasată într-o semicarantină de la începutul lui ianuarie.

”Ridicarea restricţiilor în etape” este sloganul politcienilor, în contextul unei îmbunătăţiri a situaţiei sanitare.

Prezentat drept cheia unei ”redeschideri securizate” de către premierul danez, acest paşaport vaccinal – obligatoriu pentru persoane în vârstă de peste 15 ani – poate fi descărcat de pe site-ul oficial sunhed.dk sau poate fi imprimat pe hârtie şi garantează faptul că cel care-l deţine a fost vaccinat, a efectuat un test negativ cu 72 de ore mai înainte sau s-a vindecat de covid-19.

Documentul este necesar – începând de la 6 aprilie – la intrarea în saloane de coafură, înfrumuseţare, tatuare, masaj, iar de la 21 aprilie la accesul pe terase.

El urmează să permită- începând de la 21 aprilie – intrarea în muzee, galerii de artă, biblioteci, iar apoi – începând de la 6 mai – la teatru, la cinema şi în cafenele şi restaurante, iar ulterior – începând de la 21 mai – asigură accesul la activităţi sportive, în grădini zoologice şi parcuri de atracţie.

Autorităţile au îndemnat comercianţii, firmele din domeniul distracţiilor şi sportului să ceară în mod scrupulos acest ”coronapass” clienţilor lor, avertizând că altfel riscă amenzi în valoare de 400 până la 1.600 de euro, şi mai mari în cazul unor recidive.

Unele afaceri critică acest document şi îndeamnă să se aştepte o redeschidere fără aceste ”paşapoarte”, deplângând faptul că angajaţii le sunt transformaţi în ”poliţişti” care aplică strategii sanitare.

”De ce să te testezi pentru ca să te aşezi pe terasa unui restaurant, când poţi intra într-un supermarket, alături, să-ţi faci cumpărăturile în aglomeraţie, riscând să te contaminezi, fără vreun coronapass?”, denunţă o reprezentantă a hotelurilor şi restaurantelor.

Unii danezi refuză ”coronapass”-ul pentru că nu vor să se vaccineze, dar vor să-şi păstreze libertatea de a se duce oriunde.

”Coronapass”-ul îi încântă mai ales pe danezii care vor să călătorească (9,3 milioane de călătorii în străinătate în 2019) şi care speră să poată pleca din nou în lume.

 

Vezi si

Consulatele Ucrainei au încetat să ofere servicii bărbaților de vârsta mobilizării care trăiesc peste hotare

Ucraina a suspendat până la noi ordine serviciile consulare pentru cetăţenii care au vârsta mobilizării …