Friday , April 26 2024

Cum şi-a dat seama Bush că pentru Putin mărimea contează

Liderul rus Vladimir Putin s-a lăudat în faţa fostului preşedinte american George W. Bush în privinţa faptului că câinele său este mai mare decât patrupedul deţinut de liderul de atunci de la Casa Albă, relatează Reuters, care citează un extras din cartea de memorii a lui Bush.
Fostul preşedinte George W. Bush descrie episodul în cartea sa de memorii, ‘Decision Points’, care va fi pusă în vânzare marţi. Bush scrie că i-a arătat lui Putin terrierul său scoţian, Barney, cu prilejul unei vizite a preşedintelui rus de la acea vreme la Camp David.
Putin a procedat la fel atunci când Bush a vizitat reşedinţa de vacanţă a preşedintelui rus. ‘Un Labrador mare şi negru a venit alergând pe peluză. Cu o strălucire în privire, Vladimir a spus: ‘Mai mare, mai puternic şi mai rapid decât Barney”, scrie Bush în memoriile sale.
Bush povesteşte că ulterior i-a relatat întâmplarea premierului canadian Stephen Harper, care a replicat: ‘Ai fost norocos că ţi-a arătat numai câinele’.
George W. Bush, care şi-a început preşedinţia în 2001, a rămas de notorietate pentru declaraţia conform căreia s-a uitat în ochii lui Putin şi că i-a văzut sufletul. ‘În anii care au urmat, Putin mi-a dat motive să-mi revizuiesc opinia’, scrie fostul preşedinte american.
Bush susţine că punctul cel mai de jos în relaţia cu Putin a fost în august 2008, când Rusia a invadat Georgia. George W. Bush relatează că ar fi vorbit despre conflict cu Vladimir Putin chiar la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing şi că i-ar fi spus că preşedintele Mihail Saakaşvili este ‘temperamental’. Potrivit lui Bush, Putin ar fi replicat: ‘Şi eu sunt temperamental’. ‘Nu, Vladimir, tu ai sânge rece’, ar fi spus Bush în aceeaşi conversaţie. (Agerpres)

Vezi si

Zborurile din toată Europa, perturbate joi de greva controlorilor de trafic aerian din Franța

Multe anulări și întârzieri de zboruri afectează joi, 25 aprilie, traficul aerian din Europa, după …