Thursday , April 18 2024

Coșmarul care a devenit astăzi călătoria cu avionul

Călătoria cu avionul este singura formă de transport care a înregistrat o formă semnificativă de involuție în ultimii 20 de ani, potrivit concluziilor unei analize Financial Times, citată de Mediafax.

Trenurile au devenit mai rapide, autobuzele poluează mai puțin iar mașinile au devenit mai inteligente și prietenoase cu mediul. Între timp, zborul înregistrează un regres simțitor față de ultimii ani.
Lipsa de personal cauzată de pandemie și de problemele din lanțul de aprovizionare au legat în ultima vreme o greutate istovitoare de aripinile companiilor de transport aerian.
Săptămâna trecută, șefii Heathrow și Qatar Airways au avertizat că rănile industriei ar putea dura mult mai mult decât se aștepta. „Cred că va dura câțiva ani buni, cel puțin”, a declarat directorul executiv al Qatar Airways, Akbar Al Baker, pentru FT.
Cozile devin interminabile, erorile companiilor aeriene din ce în ce mai dese, iar zborurile riscă să fie anulate într-un mod foarte imprevizibil, aspecte care nu fac decât să crească în mod evident frustrările clienților.
În contextul climatului actual, un tip de personal auxiliar a luat naștere pentru a sfătui călătorii ce să facă în astfel de situații. Câteva sfaturi sunt evidente: pregătiți-vă pentru cozi; luați doar bagajele de mână; aduceți cu dvs. medicamente și alte iteme de maximă necesitate, etc.
Unele sfaturi vin ca o noutate pentru majoritatea clienților: cel mai bine este să zburați cât mai devreme posibil, deoarece primele zboruri sunt rareori anulate, a scris un însoțitor de bord în New York Times săptămâna trecută.
Zborurile ulterioare sunt mai vulnerabile la furtunile care se formează pe măsură ce zilele se încălzesc. În plus, traficul în creștere pe aeroporturile aglomerate și echipajele de zbor care ating limitele de serviciu pot contribui la potențialele neplăceri ale clienților.
Pe lângă toate acestea, analiza Financial Times a mai tras o concluzie: este mai important ca niciodată să zbori în zilele lucrătoare, dacă este cu putință. (Mediafax)

Vezi si

Telegram va ajunge într-un an la 1miliard de utilizatori pe lună

Aplicaţia de mesagerie Telegram va ajunge într-un an la un miliard de utilizatori activi pe …