Friday , April 26 2024

Coreea de Sud şi Statele Unite efectuează manevre militare comune de amploare

Statele Unite şi Coreea de Sud au anunţat joi manevre comune, timp de două luni, pe mare, la sol şi în aer, care se vor desfăşura timp de două luni, în contextul unei intensificări a tensiunilor în peninsula coreeană.

Aceste manevre anuale, denumite Foal Eagle, se vor desfăşura de la 1 martie şi până la 30 aprilie. Statele Unite şi Coreea de Sud vor efectua şi simulări computerizate, în perioada 11-21 martie.

Phenianul denunţă frecvent exerciţii militare efectuate de Seul şi Washington, pe care le consideră un antrenament în vederea invaziei nordului peninsulei.

Cei doi aliaţi afirmă că aceste manevre sunt pur “defensive”. “Aceste exerciţii sunt concepute pentru a consolida securitatea şi pregătirea (Seulului) şi sunt disuasive prin natura lor”, au anunţat armatele celor două ţări într-un comunicat.

În acest an, la Foal Eagle vor participa aproximativ 10.000 de militari americani şi un număr important de militari sud-coreeni.

Statele Unite menţin o prezenţă militară în Coreea de Sud, în urma Războiului Coreei (1950-1953), de 28.500 de militari.

Începând de la 12 decembrie, data lansării unei rachete cu rază lungă de către Phenian – un tir considerat un test balistic de către o parte a comunităţii internaţionale -, Seulul a efectuat mai multe exerciţii militare, uneori împreună cu Statele Unite, aliatul său.

Tensiunea s-a amplificat după al treilea test nuclear efectuat de Phenian la 12 decembrie.

Vezi si

Război în Big Pharma. GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech pentru tehnologia vaccinurilor anti-COVID

Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech într-un tribunal federal din …