Friday , April 19 2024

Congresman american, rănit grav într-un atac armat din Arizona, soldat cu sase morti si 12 raniti

Reprezentanta democrată Gabrielle Giffords a fost rănită şi se află în stare critică în urma unui incident armat produs sâmbătă dimineaţă la Tucson, Arizona, soldat cu moartea a şase persoane şi rănirea altor 12 persoane, au declarat surse oficiale, citate de CNN. Printre victime se află şi o fetiţă de nouă ani.

Purtătorul de cuvânt al Centrului Medical Universitar din Tucson, Darci Slaten, a declarat că Giffords a fost supusă, sâmbătă după-amiază, unei intervenţii chirurgicale pentru o rană suferită la cap.

Acesta a mai declarat că la spital au mai fost aduse nouă persoane rănite, printre care se numără şi un copil. Toţi răniţii se află în stare gravă sau critică şi sunt supuşi unor intervenţii chirurgicale.

Gabrielle Gifford se află în stare critică, însă directorul departamentului de traumatologie al Centrului Medical Universitar din Tucson, Peter Rhee, s-a declarat “pe cat de optimist poate fi” in situatia data, in legătură cu şansele ei de recuperare, relateaza New York Times.

El a adăugat că cinci dintre cele zece victime, in afara de Gifford, internate la Centrul Medical Universitar se aflau în stare critică şi ceilalţi răniţi au fost stabilizaţi.

Surse din cadrul forţelor de ordine au declarat că printre celelalte persoane rănite se află şi un judecător federal din Arizona.

Potrivit şefului departamentului local al poliţiei, Rich Castigar, citat de CNN, cel puţin şase persoane au murit şi alte 12 au fost rănite.

Printre victimele care au decedat în urma atacului armat se află şi o fetiţă în vârstă de nouă ani, care a murit la spital.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 10.00 (19.00, ora României), a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din comitatul Pima, Jason Ogan.

Giffords, în vârstă de 40 de ani, participa la o întâlnire cu alegătorii la un magazin Safeway, în momentul în care un bărbat înarmat s-a apropiat şi a deschis focul.

Un purtător de cuvânt al FBI a declarat că agenţia a trimis mai mulţi reprezentanţi la faţa locului, iar doi oficiali de la Casa Albă au afirmat că administraţia de la Washington urmăreşte situaţia.

Ogan a declarat că motivul atacatorului nu este clar. “Încercăm să lămurim lucrurile chiar acum”, a precizat el.

Un angajat al unei firme din apropiere a declarat că nu a văzut incidentul, însă a auzit “15 – 20 de focuri de armă”.

Poliţia Capitoliului a anunţat că forţele de ordine au în custodie un suspect, reţinut după incidentul armat din Tucson, Arizona.

Potrivit unor surse din cadrul forţelor de ordine americane, suspectul reţinut este un bărbat alb, născut în 1988. Conform surselor, citate de Associated Press, agresorul a fost identificat ca fiind Jared Laughner, însă nu au oferit alte informaţii despre acesta sau posibilele motive ale atacului. Poliţia crede că acesta a venit la locul atacului însoţit de o altă persoană.

Giffords, maritata cu un astronaut NASA care urma sa plece in spatiu

Un comunicat al preşedintelui american Barack Obama confirmă că unii dintre răniţi au murit.

“În această dimineaţă, într-o tragedie de nedescris, mai mulţi americani au fost împuşcaţi în Tucson, Arizona, la o întâlnire a alegătorilor cu congresmenul Gabrielle Giffords. În timp ce continuăm să primim informaţii, ştim că unii dintre ei au murit, iar reprezentanta Giffords este grav rănită”, precizează comunicatul Casei Albe.

“Nu avem încă toate răspunsurile. Ştim însă că un astfel act de violenţă iraţional şi îngrozitor nu îşi are locul într-o societate liberă. Le cer tuturor americanilor să ni se alăture, lui Michelle şi mie, şi să o aibă pe reprezentanta Giffords şi pe celelalte victime ale acestei tragedii, dar şi familiile lor, în rugăciunile lor”, a adăugat preşedintele american.

Giffords, congresmen democrat, a fost aleasă pentru un prim mandat în 2006 şi a fost preşedinte al Subcomitetului pentru Spaţiu şi Aeronautică al Camerei Reprezentanţilor, dar face parte şi din Comisiile pentru Ştiinţă şi Tehnologie şi pentru Forţele Armate. Ea a obţinut al treilea mandat în noiembrie, în urma unei curse electorale strânse în care a concurat cu un candidat susţinut de mişcarea conservatoare Tea Party. Giffords a fost unul dintre cei trei congresmeni democraţi care au anunţat acte de vandalizare a birourilor lor după votul din martie asupra reformei sistemului de asigurări de sănătate.

Gabrielle Giffords este măritată cu căpitanul Mark Kelly, astronaut la NASA care urmează să conducă o misiune către Staţia Spaţială Internaţională.

Preşedintele Camerei, John Boehner, a afirmat că “un atac asupra cuiva care serveşte ţara este un atac asupra tuturor celor care servesc ţara”. “Actele violente şi ameninţările la adresa oficialilor nu îşi au locul în societatea noastră”, a spus el.


Fetiţa ucisă în atacul armat din Arizona, născută pe 11 septembrie 2001

Fetiţa în vârstă de nouă ani ucisă în urma atacului armat de sâmbătă din Arizona se născuse pe 11 septembrie 2001, relatează Washington Post, în ediţia online.

Fetiţa, identificată drept Christina Taylor Greene, ajunsese la eveniment însoţită de un vecin, care credea că fetiţei îi va face plăcere să participe la întâlnire.

Greene fusese aleasă în consiliul elevilor de la şcoala pe care o urma şi îi plăceau înotul, călăria, baschetul şi baletul.


Suspectul arestat este student si făcuse gesturi care sugerau o stare de alienare

Suspectul arestat după comiterea atacului armat din Arizona făcuse în ultima vreme o serie de gesturi care stârniseră preocuparea apropiaţilor săi şi care sugerează o stare de alienare, informează New York Times, în ediţia electronică.

Jared Lee Loughner, în vârstă de 22 de ani, postase pe pagina sa a reţelei Myspace o fotografie cu un manual de istorie a Statelor Unite şi o armă deasupra cărţii. De asemenea, pregătise câteva înregistrări video despre controlul mental şi despre unităţile speciale americane (SWAT). Colegii săi de facultate începuseră să fie îngrijoraţi în legătură cu comportamentul tânărului. Părinţii lui Loughner fuseseră convocaţi de conducerea colegiului, fiind anunţaţi că fiul lor va fi supus unor evaluări psihologice.

Toate aceste gesturi şi intenţii sugerează că tânărul începuse să se izoleze de societate, era confuz, furios şi îşi dădea seama că viaţa lui se apropia de sfârşit.

Cu toate acestea, poliţia susşine că Loughner nu sugerase explicit că ar putea comite un atac armat de genul celui din Tucson (Arizona).

Poliţia americană crede că autorul atacului nu a acţionat singur, iar autorităţile examinează şi un colet suspect primit de Gabrielle Giffords, membră a Camerei Reprezentanţilor, rănită grav în urma atacului.

“Avem motive să credem că a venit (la locul atacului) însoţit de o altă persoană”, a spus Clarence Dupnik, şeriful comitatului Pima, care coordonează ancheta asupra atacului armat.

El a adăugat că agresorul are antecedente penale şi a refuzat să discute cu poliţiştii în timpul interogatoriilor.

Vezi si

VIDEO, FOTO. Fotografia emoționantă cu o femeie din Gaza care își ține în brațe nepoțica ucisă a câștigat trofeul World Press Photo

Fotografia emoţionantă a unei femei palestiniene îndoliate, care o ţine în braţe pe nepoţica ei, …