Friday , March 29 2024

Confruntări în apropierea pieţei Tahrir din Cairo înaintea unei manifestaţii împotriva preşedintelui

Ciocniri violente au avut loc din nou, marţi, între grupuri de tineri egipteni şi poliţie în piaţa Tahrir din Cairo, unde militanţii se pregătesc de o manifestaţie de amploare împotriva preşedintelui islamist Mohamed Morsi, acuzat de monopolizarea puterii.

Aceste ciocniri sporadice, care au început în urmă cu o săptămână şi au loc pe mai multe străzi din piaţă, s-au reluat în cursul dimineţii în apropierea ambasadei americane, potrivit unui jurnalist al AFP.

Forţele antirevoltă mobilizate în apropiere de misiunea diplomatică au fost atacate cu pietre şi au răspuns cu gaze lacrimogene.

În piaţă, o tabără de corturi a fost instalată de vineri pentru a protesta faţă de decretul prin care preşedintele Morsi şi-a extins prerogativele.

Numeroase mişcări şi partide politice de opoziţie au făcut apel la organizarea unor manifestaţii masive, marţi, în toată ţara şi în special în piaţa Tahrir împotriva acestui decret. Numărul cel mai mare de protestatari este aşteptat în cursul după-amiezii şi al serii, la încheierea zilei de muncă.

Fraţii Musulmani, care într-o primă fază au cerut organizarea unei manifestaţii de susţinere a preşedintelui provenit din rândurile lor, marţi, într-un alt cartier din Cairo, au anulat-o.

“Preşedintele împinge poporul la nesupunere civilă”, “Fraţii Musulmani fură revoluţia”, proclamau bannerele din piaţa Tahrir.

“Vom rămâne în Tahrir atât timp cât Morsi nu îşi va anula declaraţia”, a afirmat Ahmed Fahmy, un şomer în vârstă de 34 de ani care campează în această piaţă emblematică pentru revolta care l-a îndepărtat de la putere pe preşedintele Hosni Mubarak, în februarie 2011.

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …