Friday , April 26 2024

Comisia Europeana, preocupata de viteza deciziilor luate de USL

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde Hansen, a declarat marți că CE este în continuare preocupată de rapiditatea și de consecințele deciziilor luate săptămâna trecută în România.

”Am luat notă de faptul că CCR a confirmat că Parlamentul a utilizat proceduri corecte în decizia de suspendare a președintelui Băsescu (…) E prematur să facem o analiză completă a acestei decizii și a evenimentelor care au precedat-o. Așteptăm reuniunea de joi (n.r.-dintre președintele CE, Jose Manuel Barroso și premierul Victor Ponta) pentru a primi explicații”, a declarat Pia Ahrenkilde Hansen, întrebată de decizia Curții Constituționale de luni care a constatat că procedura privind suspendarea din funcţia de Preşedinte al României a lui Traian Băsescu a fost respectată.

Purtătorul de cuvânt al CE a mai precizat că Bruxelles-ul are încă unele întrebări privind independența CCR și a puterii judiciare din România și că este ”în continuare preocupat de rapiditatea și de consecințele deciziilor luate săptămâna trecută în România”.

Vezi si

Război în Big Pharma. GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech pentru tehnologia vaccinurilor anti-COVID

Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech într-un tribunal federal din …