Sunday , July 21 2024

Charles Michel: Nu există încă un acord european pentru al doilea mandat al Ursulei von der Leyen

Liderii UE nu au ajuns încă la o decizie cu privire la un al doilea mandat pentru Ursula von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene, a anunțat marți dimineața devreme președintele Consiliului European, Charles Michel – transmit agențiile internaționale de presă.


“Scopul de astăzi nu a fost de a lua o decizie”, a declarat Michel jurnaliștilor după dineul de lucru al liderilor UE, în pofida așteptărilor larg răspândite privind un acord rapid. “Acest lucru este planificat pentru săptămâna viitoare”, relatează DPA.

Mai degrabă, a spus Michel, scopul reuniunii de luni a fost “de a avea un schimb de opinii aprofundat”. El a spus că reuniunea de luni a fost “un pas util pentru a pregăti următorul Consiliu European”.

Sprijinul politic pentru von der Leyen ar fi trebuit să pună capăt la luni de speculații cu privire la persoana pe care liderii UE ar putea să o nominalizeze pentru funcția de conducere a blocului, după alegerile pentru Parlamentul European de săptămâna trecută.

Întâlnirea liderilor a fost prima de la alegerile europarlamentare, în urma care s-au înregistrat câștiguri pentru centru-dreapta și naționaliștii de dreapta, dar înfrângeri umilitoare pentru președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz.

La dineul de la Bruxelles, cei 27 de lideri naționali ai UE au discutat despre cine ar trebui să conducă puternicul organism executiv al Comisiei Europene, cine ar trebui să prezideze reuniunile Consiliului European și cine ar trebui să ocupe postul de șef al politicii externe.

Era de așteptat ca aceștia să o desemneze pe Ursula von der Leyen din Germania pentru un al doilea mandat la șefia Comisiei Europene, pe fostul premier portughez Antonio Costa ca președinte al Consiliului și pe șefa guvernului estonian Kaja Kallas ca șefă a diplomației.

Un trio format din von der Leyen, Costa – un socialist veteran – și liberala Kallas ar asigura un echilibru politic și geografic între funcțiile de conducere, consideră Reuters.
Dar actualul președinte al Consiliului European, Charles Michel, a declarat că au nevoie de mai mult timp.

“A fost o conversație bună, (ea) merge în direcția bună, cred eu. Dar nu există niciun acord în această seară”, a declarat el reporterilor după cină.
Michel a spus că partidele politice paneuropene au făcut propuneri cu privire la posturi și că va fi nevoie de mai multă muncă pentru a ajunge la un acord. El nu a oferit detalii despre aceste propuneri.

Liderii urmează să ia o decizie oficială în cadrul unui summit care va avea loc la 27-28 iunie. Von der Leyen va avea nevoie de sprijinul Parlamentului European, care va vota în prima sa sesiune din 16 iulie.

Întreaga Comisie formată din 27 de membri, inclusiv șeful politicii externe, are nevoie, de asemenea, de sprijin parlamentar.
Liderii au discutat, de asemenea, despre următorul ciclu legislativ de cinci ani, cu accent pe valorile comune, apărare și competitivitate economică. Aceștia urmează să își confirme orientările privind “agenda strategică” în cadrul summitului de la sfârșitul lunii iunie.

În curând, liderii ar trebui să primească un raport al lui Mario Draghi, fost premier italian și președinte al Băncii Centrale Europene, privind stimularea perspectivelor economice ale UE. Într-un discurs ținut vineri, acesta a declarat că blocul comunitar are nevoie de energie mai ieftină și de o uniune a piețelor de capital pentru a orienta economiile private către investiții. (Agerpres)

Vezi si

Fost deputat ucrainean și cadru universitar, împușcat în cap

În seara zilei de vineri, 19 iulie, în cel mai mare oraș din vestul Ucrainei, …