Sunday , October 2 2022

Cel puţin 11 morţi în urma unui atac comis de un individ în Muntenegru

Cel puţin 11 persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite după ce un individ a deschis focul în oraşul Cetinje, situat în sud-vestul statului Muntenegru, anunţă autorităţile locale.

Conform serviciilor de intervenţie, un individ în vârstă de 34 de ani a deschis focul, vineri după-amiază, în oraşul Cetinje, situat la aproximativ 40 de kilometri de Podgoriţa, după o dispută familială.

Cel puţin 11 persoane au fost ucise, iar alte şase, inclusiv un agent de poliţie, au fost rănite în atac, potrivit bilanţului preliminar, informează agenţia The Associated Press.

Autorul atacului a fost împuşcat mortal de forţele de ordine.

Potrivit postului public RTCG, trei dintre persoanele rănite sunt în stare gravă.

Zeci de agenţi ai forţelor de ordine, numeroase ambulanţe şi elicoptere au fost trimise la locul atacului. Autorităţile au aflat că atacul pe străzile din Cetinje a fost precedat de o dispută în familie. Anchetatorii urmează să stabilească circumstanţele exacte ale atacului şi motivul criminalului. (Mediafax)

Vezi si

Liderul  cecen Ramzan Kadîrov  cere Rusiei să folosească o armă nucleară cu randament scăzut în Ucraina

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat sâmbătă că Moscova ar trebui să ia în considerare …