Thursday , April 18 2024

Cehia ridica interdictia la spirtoase

Guvernul ceh a anunţat, miercuri, la Praga că va ridica, începând de joi, măsurile de prohibiţie în privinţa băuturilor alcoolice tari impuse la jumătatea lui septembrie ca urmare a unui val fără precedent de intoxicaţii cu alcool contrafăcut, soldat cu 26 de morţi, relatează AFP, citată de Mediafax.

“Spirtoasele care conţin peste 20 la sută alcool produse înainte de 1 ianuarie 2012 vor primi din nou autorizaţie de vânzare şi consum începând de joi”, a declarat premierul Petr Necas, în cursul unei conferinţe de presă.

Fiecare sticlă de băutură alcoolică tare nou produsă va fi dotată obligatoriu cu un nou tip de timbru de acciză şi un certificat care să permită urmărirea fabricării ei, a adăugat şeful Guvernului.

Interzise la 20 septembrie la presiunea Uniunii Europene, exporturile Cehiei de băuturi alcoolice tari vor fi din nou autorizate în zilele următoare, potrivit ministrului Sănătăţii, Leos Heger.

Poliţia a anunţat luni că a identificat doi principali responsabili de valul de intoxicări, care au fabricat “intenţionat” la sfârşitul lui august sau începutul lui septembrie un amestec toxic de metanol şi etanol, pentru a-l trimite pe piaţă prin intermediul unei terţe persoane.

Poliţia dispune de mărturiile complete a doi bărbaţi care riscă închisoarea pe viaţă, potrivit reprezentantului Ministerului public Roman Kafka.

Aproximativ 15.000 de litri de alcool contrafăcut cu metanol au intrat în total pe piaţa cehă, potrivit şefului poliţiei din Cehia, Martin Cervicek.

Impusă la 14 septembrie, interdicţia totală de vânzare a băuturilor alcoolice cu peste 20 la sută alcool a afectat puternic distileriile şi proprietarii de restaurante din Cehia.

Statul suferă, de asemenea, pierderi enorme cu privire la taxa de consum, estimată la aproximativ 130 de milioane de coroane (5,2 milioane de euro) pe săptămână.

Câteva zeci de persoane au fost spitalizate în ţară după ce au consumat alcool contrafăcut, unele în stare gravă. Circa zece cehi şi-au pierdut vederea după ce au consumat alcool contrafăcut.

Vezi si

VIDEO, FOTO. Fotografia emoționantă cu o femeie din Gaza care își ține în brațe nepoțica ucisă a câștigat trofeul World Press Photo

Fotografia emoţionantă a unei femei palestiniene îndoliate, care o ţine în braţe pe nepoţica ei, …