Tuesday , April 23 2024

„Ca un hoț”, „Criminalii revin întotdeauna la locul crimelor”. Ucrainenii, furioși după vizita nocturnă a lui Putin în orașul distrus Mariupol

Preşedintele rus Vladimir Putin a întreprins o vizită în oraşul Mariupol, devastat de bombardamente, noaptea “ca un hoţ”, a denunţat duminică Ministerul Apărării al Ucrainei, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Ca un hoţ, Putin a vizitat oraşul ucrainean Mariupol adăpostindu-se în spatele nopţii. În primul rând, este mai sigur. De asemenea, noaptea îi permite să pună accent pe ceea ce vrea el să arate şi ţine oraşul pe care armata lui l-a distrus în totalitate şi pe cei câţiva locuitori care au supravieţuit la adăpost de privirile indiscrete”, a declarat ministerul ucrainean pe Twitter.

La rândul său, un consilier prezidenţial ucrainean a denunţat “cinismul” şi “lipsa de remuşcări” ale lui Vladimir Putin în timpul vizitei sale la Mariupol.

“Criminalii revin întotdeauna la locurile crimelor lor… Ucigaşul a mii de familii din Mariupol a venit să admire ruinele oraşului şi mormintele sale. Cinism şi lipsă de remuşcări”, a scris Mihailo Podoliak pe Twitter.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat la Mariupol, oraş ucrainean devastat de bombardamente, a anunţat duminică serviciul de presă al Kremlinului, precizând ulterior că vizita a fost una “spontană”.

Este prima deplasare a liderului rus în acest oraş-port din Ucraina ce se aflase sub asediu luni de zile şi fusese ocupat de armata rusă în luna mai 2022.

Potrivit Kremlinului, Vladimir Putin s-a deplasat la Mariupol cu elicopterul şi a făcut apoi un tur al oraşului, el însuşi la volanul unei maşini. Vladimir Putin a discutat cu localnici, a vizitat locuri de interes şi a primit un raport asupra lucrărilor de reconstrucţie din acest oraş devastat, potrivit aceleiaşi surse.

Vladimir Putin este vizat începând de vineri de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI), care îl acuză de crima de război “deportare ilegală” de copii ucraineni.

CPI, cu sediul la Haga, a încercat de asemenea să verifice dacă bombardamentul şi asediul asupra oraşului Mariupol, în sud-estul Ucrainei, pot constitui o crimă împotriva umanităţii. Ea a conchis că îi lipsesc elemente pentru a ajunge la o astfel de concluzie, în condiţiile în care nu a avut acces în regiunea Doneţk, unde se află Mariupol. (Agerpres)

Vezi si

Consulatele Ucrainei au încetat să ofere servicii bărbaților de vârsta mobilizării care trăiesc peste hotare

Ucraina a suspendat până la noi ordine serviciile consulare pentru cetăţenii care au vârsta mobilizării …