Sunday , August 14 2022

Boris Johnson demisionează din funcţia de prim-ministru, dar vrea să conducă Guvernul interimar

Boris Johnson a anunţat, joi, că a decis să demisioneze din funcţia de prim-ministru şi de lider al Partidului Conservator, dar vrea să conducă până în toamnă Guvernul interimar şi a numit o echipă guvernamentală de tranziţie, ceea ce ar putea declanşa noi proceduri pentru înlăturarea de la putere.

“Este clar acum că voinţa grupului parlamentar al Partidului Conservator este să fie ales un nou lider al partidului şi, prin urmare, a unui nou prim-ministru. Şi sunt de acord cu liderul grupului nostru parlamentar că procesul de alegere a noului lider trebuie să înceapă acum. Programul va fi anunţat săptămâna viitoare, iar eu am nunit astăzi un Cabinet care să funcţioneze, la fel ca şi mine, până va fi ales un nou lider”, a declarat Boris Johnson, conform agenţiei MEDIAFAX, într-un discurs rostit de la Downing Street.

“Vreau să le spun milioanelor de oameni care au votat pentru noi în 2019, dintre care mulţi au votat pentru prima dată cu Partidul Conservator, că le mulţumesc pentru acest mandat incredibil, cea mai largă majoritate conservatoare de după anul 1987, cea mai mare pondere a voturilor de după 1979”, a continuat Boris Johnson.

“Iar motivul pentru care m-am luptat atât de mult în ultimele zile pentru a continua să furnizez personal rezultate în baza acestui mandat a fost nu doar pentru că am vrut să fac acest lucru lucru, ci pentru că am simţit că a fost sarcina mea, datoria mea, obligaţia mea faţă de dumneavoastră de a continua să facem ceea ce am promis în 2019”, a subliniat Boris Johnson.

Înainte de a demisiona, premierul Boris Johnson a numit un Guvern de tranziţie care ar urma să conducă Marea Britanie până când va fi ales noul lider al Partidului Conservator, probabil în toamnă. Greg Clark a fost numit în funcţia de ministru al Egalităţii între Comunităţi, în locul lui Michael Gove, care a fost demis miercuri seară. Shailesh Vara a fost numită ministru pentru Irlanda de Nord, iar Robert Buckland, ministru pentru Ţara Galilor. James Cleverly a fost numit în funcţia de ministru al Educaţiei.

Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, a declarat că ar putea iniţia o moţiune de cenzură pentru a obţine demiterea imediată a premierului Boris Johnson. “Propriul partid al lui Boris Johnson a stabilit că este inadecvat pentru a fi prim-ministru. Nu au cum să îl lase să genereze probleme pentru ţară în următoarele câteva luni. Este evident că este nepotrivit pentru a fi prim-ministru”, a declarat Keir Starmer, citat de BBC.

Mulţi politicieni din Partidul Conservator au semnalat că nu sunt de acord ca Boris Johnson să conducă Guvernul interimar, astfel că este posibil să fie lansată o procedură de înlocuire.

Zeci de membri ai Guvernului de la Londra, în principal secretari de stat, demisionaseră în ultimele 48 de ore pentru a intensifica presiunile în sensul retragerii premierului Boris Johnson.

Premierul Boris Johnson obţinuse cu greu un vot de încredere în Partidul Conservator în iunie, pe fondul criticilor privind organizarea unor petreceri în birouri guvernamentale, în timpul pandemiei, prin încălcarea regulilor antiepidemice. În ultimele zile, presiunile s-au intensificat, în condiţiile în care Boris Johnson era acuzat că l-a promovat pe deputatul Chris Pincher în funcţia de adjunct al grupului parlamentar conservator, deşi acesta este vizat de o anchetă privind presupuse agresiuni sexuale. În plus, miercuri, în cursul audierii în Parlament, premierul Boris Johnson a părut să confirme că în 2018, în timp ce era ministru de Externe, s-a întâlnit singur, fără a fi însoţit de alţi oficiali, cu Alexander Lebedev, un fost agent KGB care are legături cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi care este proprietarul publicaţiilor The Evening Standard şi The Independent.

Seria demisiilor a început marţi seară, când au anunţat că se retrag ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, şi ministrul de Finanţe, Rishi Sunak, după care au urmat zeci de oficiali guvernamentali, în principal secretari de stat. Boris Johnson l-a demis miercuri seară pe Michael Gove, un membru influent al Partidului Conservator (centru-dreapta), din funcţia de ministru al Egalităţii între Comunităţi. Decizia de a-l demite pe Michael Gove a fost anunţată în timp ce o delegaţie de miniştri era la biroul lui Boris Johnson pentru a-i cere să demisioneze. (Mediafax)

Vezi si

Salman Rushdie, operat și conectat la ventilator după ce a fost înjunghiat pe scenă, la New York

Scriitorul britanic de origine indiană Salman Rushdie, care ani de zile a fost amenințat cu …