Thursday , March 28 2024

Bomba de la Minsk era încărcată cu echivalentul a şapte kilograme de TNT

Mecanismul exploziv a fost ascuns sub o bancă de pe peron în dreptul celui de-al doilea vagon al unei rame de metrou în staţia Oktiabrskaia, aflată la circa o sută de metri de preşedinţia belarusă, a precizat ministrul de interne.

Atentatul produs luni la metroul din Minsk şi soldat cu 12 morţi şi peste 100 de răniţi a fost provocat de explozia unui mecanism de 5 până la 7 kg echivalent TNT plasat pe peronul staţiei din centrul oraşului, a declarat marţi ministrul belarus de interne Anatoli Kuleşov, informează AFP, citată de Agerpres.

Mecanismul exploziv a fost ascuns sub o bancă de pe peron în dreptul celui de-al doilea vagon al unei rame de metrou în staţia Oktiabrskaia, aflată la circa o sută de metri de preşedinţia belarusă, a precizat ministrul de interne.

Explozia bombei care conţinea bile de metal a lăsat un crater de circa 80 de centimetri diametru în peron, a precizat oficialul belarus. Circa 300 de persoane se aflau lângă acest loc în timpul exploziei produse luni în jurul orei locale 18,00.

Un tren care sosea în acelaşi moment la celălalt peron a primit instrucţiuni să-şi continue drumul fără să oprească în staţie, a adăugat Anatoli Kuleşov.

Noul bilanţ se ridică la 12 morţi, după decesul unuia dintre răniţi în timpul nopţii, a informat marţi KGB-ul belarus, adăugând că 149 de persoane primesc îngrijiri medicale, iar 22 dintre acestea se află în stare gravă.

O zi de doliu naţional a fost decretată miercuri la Minsk în memoria victimelor, au informat surse locale.

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …