Sunday , July 3 2022

Biserica Ortodoxă Ucraineană, până acum subordonată Patriarhiei Ruse, anunţă desprinderea de aceasta

Biserica Ortodoxă Ucraineană, subordonată până în prezent Patriarhiei Ruse, a anunţat vineri desprinderea de aceasta după ce Rusia a invadat Ucraina, declarându-şi “deplina independenţă” de autorităţile spirituale ruse, iniţiativă istorică, relatează AFP, citată de Agerpres.

Consiliul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, până acum loial Patriarhiei Moscovei, desfășurat vineri, 27 mai, la Kiev, și-a exprimat dezacordul față de poziția Patriarhului Kirill al Moscovei cu privire la războiul din Ucraina și a declarat deplina independenţă şi autonomie a Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Foto: Zaxid.net

“Nu suntem de acord cu patriarhul Rusiei, Kirill, în ceea ce priveşte războiul în Ucraina”, a explicat într-un comunicat Biserica Ortodoxă ucraineană, în finalul conciliului consacrat “agresiunii” ruse împotriva Ucrainei, pronunţând “deplina independenţă şi autonomie a Bisericii Ortodoxe Ucrainene”.

Ramura moscovită a Bisericii Ortodoxe din Ucraina era până în prezent subordonată patriarhului rus Kirill, care şi-a exprimat clar sprijinul pentru ofensiva preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina.

“Conciliul condamnă războiul, care este o încălcare a poruncii Domnului ‘Să nu ucizi!’ şi îşi exprimă condoleanţele pentru toţi cei care suferă din cauza războiului”, adaugă comunicatul.

Potrivit Bisericii Ortodoxe Ucrainene, relaţiile sale cu conducerea sa moscovită erau “complicate sau inexistente” de când în Ucraina a fost declarată legea marţială.

Această iniţiativă este a doua schismă ortodoxă în Ucraina în ultimii ani. O parte a Bisericii ucrainene se desprinsese deja de Moscova în 2019 din cauza rolului jucat de Kremlin în această ţară.

Invazia decisă de Vladimir Putin şi sprijinul lui Kirill acordat războiului a plasat Biserica ucraineană încă ataşată Moscovei într-o situaţie din ce în ce mai dificil de susţinut.

Sute dintre preoţii săi au semnat recent o scrisoare deschisă cerând judecarea lui Kirill de către un tribunal religios din cauza poziţiilor adoptate de acesta faţă de conflict.

Ucraina este de importanţă majoră pentru Biserica Ortodoxă Rusă, întrucât unele dintre cele mai importante mănăstiri ale acesteia sunt situate pe teritoriul ucrainean.

Citiți și Rebeliune împotriva patriarhului Chiril al Moscovei. Se va rupe Biserica Ortodoxă Ucraineană de Patriarhia Moscovei din cauza războiului?

Vezi si

Aleksandr Lukaşenko, președintele Belarusului,  ameninţă cu represalii militare capitalele occidentale

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a ameninţat sâmbătă cu represalii militare împotriva oricui ar ataca Belarusul, în …