Thursday , September 21 2023

Biden l-a făcut pe Putin „criminal”, iar Moscova și-a rechemat ambasadorul din SUA

Preşedintele american, Joe Biden, a declarat miercuri că omologul său rus, Vladimir Putin, “va plăti un preţ” pentru amestecul său în alegerile din SUA, numindu-l ”criminal”.

Biden a făcut aceste declaraţii după ce un raport al serviciilor de informaţii a confirmat marţi acuzaţiile mai vechi potrivit cărora Putin s-a aflat în spatele ingerinţei în alegerile din SUA, despre care Rusia a afirmat de la început că sunt lipsite de fundament.

În replică, Rusia a anunţat miercuri că şi-a rechemat ambasadorul în SUA pentru consultări, dând în acelaşi timp asigurări că vrea să evite „degradarea ireversibilă” a relaţiilor cu Washingtonul, care se află „într-o stare dificilă” de ani de zile.

Potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Afacerilor Externe, ambasadorul Anatoli Antonov a fost rechemat la Moscova „pentru consultări în scopul de a stabili ce trebuie făcut şi în ce direcţie să se meargă în privinţa relaţiilor cu SUA”, relatează AFP.

Vezi si

Ucraina şi-a revizuit legea minorităţilor naţionale

Parlamentul ucrainean (Rada Supremă) a aprobat joi o nouă versiune a legii care reglementează drepturile …