Thursday , March 28 2024

Autorităţile au ordonat Bisericii Ortodoxe Ucrainene să părăsească complexul mănăstiresc Lavra Pecerska din Kiev

Oficialii ucraineni au ordonat vineri unei aripi istorice aliniate cu Rusia a Bisericii Ortodoxe să părăsească un complex mănăstiresc din Kiev, cea mai recentă decizie împotriva unei confesiuni privite cu profundă suspiciune de guvern, informează Reuters, citat de Agerpres.

Kievul ia măsuri drastice împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOU), aflată sub autoritatea patriarhului Moscovei după ce Rusia şi-a lansat invazia anul trecut, pe motiv că este pro-rusă şi colaborează cu patriarhul Chiril I al Moscovei, care a sprijinit ferm invazia.

BOU susţine că a rupt legăturile cu Rusia şi cu patriarhia Moscovei şi se declară victima unei vânători politice de vrăjitoare.

Ministerul Culturii din Ucraina a declarat că BOU a primit ordin să părăsească complexul mănăstiresc Lavra Pecerska din Kiev, vechi de 980 de ani, unde îşi are sediul. Într-o declaraţie, ministerul a spus că o anchetă a dezvăluit că BOU “a încălcat termenii acordului privind utilizarea proprietăţii de stat”, fără a oferi alte detalii.

BOU, care are drept termen limită pentru a elibera sediul până pe 29 martie, a declarat într-o postare pe Facebook că rezultatele anchetei sunt “evident părtinitoare şi încalcă grav normele legale”.

Din octombrie trecut, Serviciul de Securitate al Ucrainei a efectuat periodic percheziţii în bisericile BOU, a impus sancţiuni episcopilor şi susţinătorilor săi financiari şi a deschis dosare penale împotriva a zeci de clerici.

Autorităţile ucrainene au spus că au găsit literatură pro-rusă în incinta bisericii, care găzduia, de asemenea, cetăţeni ruşi, acuzaţii pe care BOU le-a negat.

Majoritatea credincioşilor ortodocşi ucraineni aparţin unei ramuri separate a credinţei, Biserica Ortodoxă a Ucrainei, formată în urmă cu patru ani prin unirea unor ramuri independente de autoritatea Moscovei. AGERPRES 

Vezi si

Uriașa bază aeriană NATO care se construiește la Mihail Kogălniceanu îi deranjează pe ruși

Activităţile NATO din Europa de est şi din regiunea Mării Negre sunt concentrate pe pregătirea …