Monday , October 18 2021

AUKUS – Marea Britanie, SUA și Australia anunță un pact menit să contracareze China

Marea Britanie, SUA și Australia au anunțat un pact special de securitate pentru tehnologii avansate de apărare, în efortul de a contracara China, relatează BBC. Parteneriatul va permite Australiei să construiască submarine cu propulsie nucleară. Pactul, care va fi cunoscut sub numele de Aukus, privește, de asemenea, inteligența artificială, tehnologii cuantice și zona cibernetică.

Cele trei țări sunt îngrijorate de puterea tot mai mare pe care dobândită de China și de prezența sa militară în zona Indo-Pacific.

Ca urmare a pactului, Australia a anulat un acord pentru construcția de submarine cu o companie franceză.

Franța a câștigat un contract de 50 miliarde de dolari australieni (31 miliarde euro) pentru a construi 12 submarine pentru marina australiană, în 2016. Proiectul a fost afectat de întârzieri, în mare parte din cauza solicitărilor Canberrei ca multe componente să fie obținute la nivel local.

Miercuri, președintele american Joe Biden, prim-ministrul britanic Boris Johnson și omologul său australian Scott Morrison au emis o declarație comună cu privire la lansarea noului parteneriat de securitate, Aukus.

“Ca primă inițiativă în cadrul Aukus … ne angajămsă sprijinim Australia în achiziționarea de submarine cu propulsie nucleară pentru Royal Australian Navy”, se menționează în declarație. Pactul de apărare se va concentra și asupra capabilităților cibernetice, inteligenței artificiale și „capabilităților submarine suplimentare”.

Franţa critică dur un contract al SUA şi Australiei privind submarine cu propulsie nucleară

Administraţia de la Paris a criticat vehement, joi, Statele Unite, acuzând că sunt continuate practicile fostului preşedinte Donald Trump, după ce Franţa a fost exclusă dintr-un contract cu Australia pentru producerea de submarine. Statele Unite, Marea Britanie şi Australia au anunţat semnarea unui parteneriat de securitate în zona Indo-Pacifică, pentru a ajuta Australia să se doteze cu submarine nucleare de fabricaţie americană, conform Sky News.  În contextul noului acord, Australia va renunţa la contractul din anul 2016 cu firma franceză Naval Group.

“Această decizie brutală, unilaterală şi imprevizibilă ne aminteşte foarte mult de ceea ce obişnuia să facă domnul Trump. Sunt furios şi trist. Nu se face aşa ceva între aliaţi”, a reacţionat ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, conform postului FranceInfo.

“Este un atac pe la spate. Noi am creat o relaţie de încredere cu Australia, iar acum încrederea a fost afectată. Opţiunea de a exclude un aliat european şi partener precum Franţa este ceva ce nu putem decât să notăm şi să regretăm”, a subliniat ministrul francez de Externe.

Marea Britanie, Australia şi SUA au anunţat că vor colabora în domeniile cibernetic, al tehnologiilor cuantice, inteligenţei artificiale şi capabilităţilor subacvatice.

“Noi nu avem nicio intenţie de a face vreun lucru pentru a intra în dispute cu Franţa, francezii sunt unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai noştri în Europa, avem forţe echivalente, comparabile şi facem lucruri împreună. Francezii aveau contract pentru submarine cu motoare diesel, iar australienii au luat decizia de a trece la propulsie nucleară”, a reacţionat Ben Wallace, ministrul britanic al Apărării.

China acuză SUA, Marea Britanie şi Australia de periclitarea stabilităţii regionale

 Administraţia de la Beijing a denunţat, joi, acordul dintre Statele Unite, Marea Britanie şi Australia privind fabricarea de submarine cu propulsie nucleară, acuzând aceste ţări de lansarea unei curse a înarmării şi de periclitarea stabilităţii regionale.

“Cele trei ţări afectează grav pacea regională şi stabilitatea, intensifică o cursă a înarmării şi afectează eforturile internaţionale de nonproliferare. China va urmări atent evoluţia situaţiei”, a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, citat de agenţia Reuters. (Mediafax)

Vezi si

Rusia își suspendă misiunea permanentă la NATO și închide biroul Alianței de la Moscova

Rusia și-a suspendat misiunea permanentă la NATO și va închide biroul alianței militare de la …