Monday , April 29 2024

Aproape jumătate din rețeaua electrică a Ucrainei este încă avariată

Aproape jumătate din rețeaua electrică a Ucrainei este încă avariată. Zeci de angajați din energie au fost uciși și răniți, spun cei de la compania DTEK.

O companie energetică privată din Ucraina a declarat că 40% din infrastructura electrică a țării este avariată, în timp ce atacurile rusești continuă să vizeze alimentarea.

Milioane de oameni au rămas fără energie electrică sau cu energie intermitentă din octombrie, în timp ce Rusia s-a concentrat asupra sistemului energetic ucrainean.

“Rusia a distrus 40% din sistemul energetic ucrainean cu atacuri teroriste cu rachete. Zeci de lucrători din domeniul energiei au fost uciși și răniți”, a declarat compania DTEK într-un comunicat pe rețelele de socializare.

“Inginerii electricieni fac tot ceea ce este posibil și imposibil pentru a stabiliza situația în ceea ce privește aprovizionarea cu energie”, a declarat compania, potrivit Agenției France-Presse, adăugând că echipele lucrează “zi și noapte”.

9 persoane au fost confirmate ca fiind decedate marți, potrivit autorităților, în condițiile în care s-au înmulțit incidentele în care ucrainenii încearcă să găsească surse alternative de energie, inclusiv generatoare și butelii de gaz, ambele putând fi periculoase.

În urmă cu câteva zile, directorul celei mai mari companii private de electricitate din Ucraina avertiza că întreaga rețea de electricitate a Ucrainei riscă să cedeze. Maxim Timchenko a declarat pentru BBC că jumătate din rețeaua de electricitate a țării este deja grav avariată, iar încă un alt atac de amploare ar putea face sistemul de electricitate să cedeze definitiv. (Mediafax)

Vezi si

Iohannis pierde un potențial aliat. Turcia îl susține pe olandezul Mark Rutte la șefia NATO

Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de …