Alte stiri
Resturi de dronă rusească, găsite în apropiere de Periprava. Armata caută fragmente și în zona Caraorman
acum 10 hours
Criticul Kremlinului, Alexei Navalnîi este în viață și este reținut într-o colonie penală din Siberia, potrivit purtătorului său de cuvânt. „L-am găsit pe Alexei Navalny”, a spus Kira Yarmysh pe 25 decembrie, adăugând că acesta se află într-o colonie penală din nordul Rusiei, potrivit BBC.
Echipa lui Navalnîi nu a mai reușit să comunice cu el din 6 decembrie, după ce a fost mutat dintr-o închisoare în care era ținut anterior.
Navalnîi, considerat unul dintre principalii oponenți ai lui Vladimir Putin, este închis din 2021.
„Avocatul lui l-a văzut astăzi. Alexei este bine”, a scris Yarmysh pe aplicația Telegram. Ea a spus că a fost mutat în colonia penală IK-3 din Kharp din districtul autonom Yamalo-Nenets, în nordul Rusiei. El fusese ținut anterior în Melekhovo, la 235 km est de Moscova.
Asistentul lui Navalnîi, Ivan Zhadov, a spus că colonia este una dintre „cele mai îndepărtate colonii” din Rusia, cu condiții „dure”. El a adăugat că mutarea lui Navalnîi a demonstrat modul în care „sistemul tratează deținuții politici, încercând să-i izoleze și să-i suprime”.
Echipa lui devenise din ce în ce mai îngrijorată după ce el nu s-a prezentat la mai multe ședințe de judecată.
(sursa: Mediafax)
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta miercuri Parlamentului European (PE) repartizarea portofoliilor …