Friday , March 29 2024

Aleksandr Lukaşenko, președintele Belarusului,  ameninţă cu represalii militare capitalele occidentale

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a ameninţat sâmbătă cu represalii militare împotriva oricui ar ataca Belarusul, în contextul tensiunile ridicate, generate de războiul din ţara vecină, Ucraina, transmite duminică dpa.

Într-un discurs pronunţat în ajunul Zilei Independenţei, preşedintele Lukaşenko a spus că a ordonat forţelor sale armate să vizeze “centrele de decizie” din capitalele occidentale în cazul unui atac asupra Belarusului, adăugând:”Nu vă atingeţi de noi şi nu ne vom atinge de voi”, potrivit agenţiei de presă Belta, citată de Agerpres.

În pofida faptului că Rusia a invadat Ucraina, Moscova şi aliatul său devotat, Minsk, au încercat în mod repetat să se prezinte drept victime ale politicilor presupus ostile ale Occidentului şi ale NATO.

Au existat temeri că Belarusul ar putea intra oficial în război alături de Rusia după declanşarea războiului din Ucraina pe 24 februarie. Preşedintele Lukaşenko a recunoscut că în primele săptămâni de invazie au fost lansate rachetele ruseşti în direcţia Ucrainei de pe teritoriul său.

La summitul NATO de la Madrid, desfăşurat la începutul acestei săptămâni, Alianţa Nord-Atlantică a decis să îşi consolideze în mod semnificativ flancul estic şi să înceapă procesul de aderare pentru Finlanda şi Suedia.

Ulterior, preşedintele Vladimir Putin şi-a anunţat intenţia de a răspunde posibilului transfer al soldaţilor NATO în Finlanda cu desfăşurari proporţionale de trupe ruseşti în regiune. AGERPRES 

Vezi si

Moldova: Maia Sandu, favorită în cursa pentru un nou mandat prezidențial

Președinta în exercițiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, este favorită în perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale …