Saturday , April 20 2024

Alegerile de duminica din R, Moldova nu vor mai avea loc

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova prevăzute la 15 ianuarie nu vor mai avea loc, în urma deciziei de joi a Curţii Constituţionale, care a anulat scrutinul din 16 decembrie, relatează Info-Prim Neo în pagina electronică.

Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale joi hotărârile Parlamentului din 23 şi 28 decembrie, prin care au fost constatate rezultatele alegerilor din 16 decembrie pentru funcţia de şef al statului şi a fost stabilită data alegerilor repetate.

Prin urmare, la 15 ianuarie nu vor avea loc alegeri repetate, iar Parlamentul urmează să anunţe o nouă dată pentru alegeri ordinare.

Potrivit ediţiei electronice a Jurnalului de Chişinău, scrutinul prezidenţial din 16 decembrie a fost anulat după ce Curtea Constituţională a decis că deputaţii au încălcat legea atunci când şi-au făcut publice opţiunile de vot. Procedura de alegere a preşedintelui va fi reluată.

Decizia Curţii Constituţionale vine în urma sesizării deputatului Mihai Godea, care a cerut ca instanţa să se pronunţe asupra respectării procedurii de vot la alegerile din 16 decembrie.

Mihai Godea a apreciat că la 16 decembrie a fost încălcat secretul votului, deoarece deputaţilor li s-a impus de către liderii politici să-şi facă publică opţiunea de vot, transmite Info-Prim Neo în pagina electronică. Comisia specială şi Parlamentul trebuia să stopeze aceste abuzuri şi să invalideze buletinele celor care au încălcat prevederile votului secret, potrivit lui Godea. “Încălcarea procedurii de vot secret a transformat alegerile pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova dintr-o procedură constituţională solemnă într-un proces formal marcat de vicii, într-un proces de negocieri obscure şi influenţe abuzive”, a declarat el.

Pe de altă parte, un reprezentant al Parlamentului, Sergiu Chirică, a menţionat că la alegerile din 16 decembrie, Comisia specială parlamentară pentru desfăşurarea alegerilor a creat toate condiţiile şi garanţiile necesare pentru a asigura secretul şi confidenţialitatea votului. Deputaţii nu pot fi împiedicaţi să-şi arate buletinele de vot, a mai declarat Chirică.

Vezi si

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile. Creștere semnificativă a întârzierilor cauzate de vremea rea

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile din cauza schimbărilor climatice. Piloții se …