Saturday , April 20 2024

Alegeri SUA: democrații câștiga în Nevada și vor controla Senatul

Democrații vor păstra controlul Senatului SUA după ce senatoarea Catherine Cortez Masto a fost realeasă în Nevada, a estimat sâmbătă Edison Research, acordând o victorie importantă președintelui Joe Biden.

Cortez Masto l-a învins la limită pe contracandidatul republican Adam Laxalt, un fost procuror general al statului care a fost susținut de Donald Trump.

Odată cu victoria lui Masto, după ce senatorul democrat Mark Kelly a fost reales în Arizona, vineri seara târziu, democrații vor controla cel puțin 50 de locuri în Senat. Ca urmare, vicepreședintele Kamala Harris va avea votul decisiv în camera cu 100 de membri.

„America a arătat că noi credem în democrația noastră, că rădăcinile democrației sunt adânci și puternice”, a declarat într-o conferință de presă liderul majorității din Senat, democratul Chuck Schumer, potrivit Reuters.

În prezent, Senatul este împărțit în proporție de 50-50 între democrați și republicani. Senatul nou ales va depune jurământul pe 3 ianuarie.

Totuși, republicanii sunt aproape de a câștiga controlul Camerei Reprezentanților din SUA. Oficialii continuă să numere buletinele de vot de la alegerile de la mijlocul mandatului desfășurate marți în Statele Unite ale Americii. (Mediafax)

Vezi si

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile. Creștere semnificativă a întârzierilor cauzate de vremea rea

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile din cauza schimbărilor climatice. Piloții se …