Saturday , April 20 2024

Al-Qaida consideră că Bulgaria este o ţintă legitimă

Reţeaua al-Qaida consideră Bulgaria drept “o ţintă legitimă”, din cauza trimiterii de trupe în Irak şi Afganistan pentru susţinerea Statelor Unite, avertizează şeicul Abu Sharif, un reprezentant al grupării libaneze Asbat al-Ansar, citat de site-ul Novinite.com.

Într-un interviu acordat publicaţiei bulgare 24 Ceasa, Abu Sharif, purtătorul de cuvânt al Asbat al-Ansar, a îndemnat Guvernul bulgar să retragă trupele din Afganistan înainte de a fi prea târziu.

Sharif a făcut aceste declaraţii într-o tabără de refugiaţi palestinieni din Sidon (Liban), în prezenţa liderului grupării, Haytham Abd Al-Karim Al Sa’di.

“Trebuie să fim foarte vigilenţi când primim astfel de avertizări din partea unei organizaţii radicale”, a reacţionat directorul Serviciului Naţional de Informaţii din Bulgaria (NRS), Kirşo Kirov.

Avertismentul grupării Asbat al-Ansar intervine după ce ministrul bulgar al Apărării, Aniu Anghelov, a anunţat că intenţionează să suplimenteze cu 700 de militari numărul efectivelor din Afganistan până în 2013.

“Participarea noastră la diverse misiuni ne expune ameninţărilor comune, care nu sunt îndreptate doar împotriva noastră, ci şi a altor state care au trupe în străinătate. De aceea, deşi nu avem informaţii specifice privind ameninţări directe, trebuie să fim vigilenţi”, se arată într-un comunicat comun al Ministerului de Externe şi Ministerului Apărării.

Asbat al-Ansar figurează pe lista Statelor Unite cu organizaţii teroriste din cauza presupuselor legături cu reţeaua teroristă al-Qaida.

Vezi si

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile. Creștere semnificativă a întârzierilor cauzate de vremea rea

Zborurile în Europa devin tot mai turbulente și imprevizibile din cauza schimbărilor climatice. Piloții se …