Thursday , April 25 2024

Zona euro are 20% şanse de a supravieţui în forma actuală

Probabilitatea modificării structurale a zonei euro în următorii zece ani este de 80%, în condiţiile în care guvernele nu reuşesc să ia măsuri suficiente pentru eliminarea dezechilibrelor economice, potrivit Centrului pentru Cercetări Economice şi de Afaceri (CEBR), citat de Bloomberg.

O nouă criză a datoriilor suverane se va declanşa în această primăvară, când Spania şi Italia trebuie să refinanţeze obligaţiuni de peste 400 de miliarde de euro, consideră directorul general al CEBR, Douglas McWilliams.

“Zona euro s-ar putea diviza, deşi politicienii europeni au capacitatea, în mod normal, să răspundă crizei. Dacă zona euro nu se divizează, 2011 ar putea fi anul în care moneda unică s-ar putea deprecia substanţial, spre paritate cu dolarul”, anticipează McWilliams.

Uniunea Europeană şi FMI au aprobat în 2010 programe de susţinere financiară pentru Grecia şi Irlanda, după ce temerile legate de sustenabilitatea finanţelor publice au majorat randamentele obligaţiunilor acestor state.

“Suspectez că ceea ce va destrăma euro va fi eşecul majorităţii statelor de a lua măsurile dificile necesare pentru a face economiile competitive pe termen lung. Acordăm şanse de 1 la 5 ca zona euro să supravieţuiască în forma actuală, în următorii zece ani”.

Comentariile fac parte dintr-un top de zece estimări efectuate de CEBR pentru 2011, care include o criză economică în Japonia şi menţinerea dobînzilor de politică monetară la nivelul actual în Statele Unite, zona euro şi Marea Britanie.

CEBR este o companie independentă de consultanţă înfiinţată în 1992, care oferă servicii companiilor, instituţiilor financiare, departamentelor guvernamentele, agenţiilor, precum şi Comisiei Europene.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …