Friday , March 29 2024

ZF: Insolvenţele sunt în 2020 la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. Ce urmează însă în 2021?

Insolvenţele, cel mai dur indicator pentru companii după criza din 2008, sunt la final de 2020 la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, cu numai 5.600 de firme care au solicitat deschiderea unei astfel de proceduri, în scădere cu 10% faţă de 2019. Un număr de 5.144 de firme au intrat în insolvenţă în primele 11 luni ale acestui an, în scădere cu 11% faţă de acelaşi interval din 2019, arată datele de la Registrul Comerţului, iar potrivit estimărilor ZF care iau în calcul o medie de 500 de firme care solicită insolvenţa în fiecare lună, numărul total din 2020 nu va trece de 5.600 de companii. Ce urmează însă în 2021?

„Mă aştept la o creştere a insolvenţelor anul viitor, în primul rând ca şi efect de bază pentru că anul acesta vom avem cel mai mic nivel de insolvenţe din ultimii zece ani”, spune Eugen Anicescu, country manager al Coface România, companie specializată în analiza de risc a companiilor.

Cu toate că vede creştere pentru 2021, Eugen Anicescu arată că este greu de estimat dacă 2021 va fi anul de vârf al insolvenţelor după criza din acest an pentru că analizele Coface de după criza din 2008 au demonstrat că vârful intervine la un an şi jumate doi după evenimentul negativ.

„Vom vedea cu siguranţă o ieşire la lumină a situaţiilor dificile în perioada următoare. Cel mai corect este să lucrăm cu scenarii pentru că ele ne vor permite să ne adaptăm”, a mai spus Anicescu.

Schemele de sprijin oferite de stat în 2020, programele de granturi pentru IMM-uri au adus lichiditate în piaţă, a existat o echilibrare în cash-flow-ul companiilor, dar şi o înţelegere mai mare între partenerii de business în acest an astfel încât efectele negative ale crizei nu sunt încă vizibile în context real.

„Este de urmărit cum va arăta economia când vom ieşi din schemele de suport şi vom fi fiecare pe propriile picioare”.

Fenomenul insolvenţelor a caracterizat mediul de business românesc după criza din 2008, cu zeci de mii de companii afectate în fiecare an, cu eşecuri de răsunet, dar şi cu câteva procese de reorganizate bifate cu succes, care au arătăt că există viaţă şi după insolvenţă.

Pentru cele peste 700.000 de companii din România, 2021 va fi un nou moment al adevărului, mai ales că datele oferite de Coface arată că doar 80.000 de firme din România sunt bancabile în prezent, iar mediul de business local este în continuare unul extrem de fragil. (Mediafax)

Vezi si

Anul 2025 va aduce noi majorări ale taxelor locale pe proprietate

Taxele și impozitele pe proprietăți (imobile și terenuri), colectate și utilizate de autoritățile locale, vor …