Thursday , March 28 2024

Yuanul chinezesc a depăşit pentru prima oară rubla rusească în sistemul global de plăţi

Yuanul chinezesc a depăşit pentru prima oară rubla rusească ca pondere în sistemul global de plăţi, potrivit datelor platformei de informaţii financiare Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication (SWIFT) din Belgia.

Folosirea yuanului a crescut cu 24% în ianuarie, faţă de luna decembrie, şi cu 171% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un raport al SWIFT, transmite Bloomberg.

Ponderea yuanului în plăţile mondiale a atins un maxim absolut de 0,63%, astfel că moneda chinezească a devenit a 13-cea cea mai folosită monedă, faţă de o pondere de 0,56% în cazul rublei, care a coborât pe poziţia 15.

Clasamentul este condus de euro, cu o pondere de 40,17%, urmat de dolar, cu 33,48%, şi lira sterlină la mare distanţă, cu 8,55%. Pe locul patru se află yenul japonez, cu 2,56%.

Primele patru monede au acoperit circa 85% din piaţa mondială, în ianuarie.

China, a doua mare economie a lumii, promovează rolul yuanului în tranzacţiile internaţionale şi financiare, reduce controlul asupra cursului şi deschide treptat pieţele financiare.

Vezi si

70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie

70% dintre angajații din HoReCa și turism câștigă sub salariul mediu pe economie, media fiind …