Friday , March 29 2024

Vicepremierul sârb i-a propus lui Boc construirea unei autostrăzi între România şi Serbia

Vicepremierul Serbiei, Bozidar Djelic, i-a propus primului-ministru Emil Boc, în discuţia avută la Bucureşti, construirea unei autostrăzi care să facă legătura între România şi Serbia, fiind asigurat că proiectul va fi analizat din punct de vedere economic.

Propunerea a fost formulată în discuţia avută de cei doi oficiali luni, cu ocazia Summit-ului Dunării organizat la Bucureşti.

“Vicepremierul sârb a menţionat că ţara sa este interesată în devoltarea unor proiecte în comun în domeniul turismului şi al infrastructurii, context în care a propus construirea unei autostrăzi care să facă legătura între România şi Serbia. Primul-ministru Emil Boc a salutat această propunere, afirmând că şi România este interesată de o conexiune rutieră modernă cu Serbia, propunerea sârbă urmând a fi analizată din punct de vedere economic”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.

Summit-ul Dunării reuneşte, luni, la Bucureşti, 22 de delegaţii reprezentând şefi de guverne din cele 14 state din bazinul Dunării, Comisia Europeană, reprezentanţi ai celor şase landuri riverane din Germania şi Austria, primăria oraşului Ulm din Germania şi Polonia, în calitate de observator.

Vezi si

Firmele care nu pot introduce facturi în sistemul RO e-Factura sunt scutite de amenzi până la 31 mai

Guvernul prelungește cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc …