Thursday , April 25 2024

Un protest faţă de sistemul bancar mondial, lansat de Eric Cantona, susţinut de mii de internauţi

Un protest faţă de sistemul bancar mondial, lansat de fostul fotbalist francez Eric Cantona, care le propune tuturor deponenţilor să îşi retragă pe 7 decembrie banii din bănci pentru falimentarea acestora, se bucură de sprijinul a mii de utilizatori de internet, informează nzherald.nz.

Într-un interviu acordat publicaţiei Presse Ocean din Nantes, Eric Cantona s-a declarat împotriva clasicelor proteste de stradă, pe care le consideră depăşite.

“Nu punem mâna pe arme pentru a omorî oameni şi pentru a declanşa o revoluţie. E uşor să organizezi o revoluţie în zilele noastre. În ce constă sistemul? Sistemul e construit pe puterea băncilor. Aşadar, sistemul trebuie distrus prin intermediul băncilor. Dacă cele trei milioane de persoane care protestează în stradă cu pancarte în mâini se vor duce la bancă şi îşi vor retrage banii, atunci băncile se vor prăbuşi. Trei milioane vor deveni în curând zece milioane de persoane, iar băncile se vor prăbuşi fără existenţa vreunei ameninţări fizice. O adevărată revoluţie”, a declarat Eric Cantona, citat de publicaţia britanică The Guardian.

Interviul acordat de fostul internaţional francez are deja aproape 40.000 de vizualizări pe site-ul YouTube. Susţinând iniţiativa propusă de Eric Cantona, organizaţia franceză StopBanque a iniţiat o amplă campanie pe internet, îndemnându-i pe deponenţii din lumea întreagă să îşi retragă banii din bănci pe data de 7 decembrie.

Potrivit reprezentanţilor acestei organizaţii, peste 14.000 de persoane şi-au confirmat deja participarea la această formă inedită de protest.

Valerie Ohannesian, o reprezentantă a Federaţiei Franceze a Băncilor, consideră însă că apelul lansat de Eric Cantona este o iniţiativă “prostească în toate sensurile”, de pe urma căreia vor avea de profitat doar hoţii şi falsificatorii.

Pagina de Facebook a acestei iniţiative a fost tradusă deja în limbile italiană, română, bulgară şi coreeană.

Vezi si

Grindeanu: Tarom trebuie să intre în reorganizare economică

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, că TAROM va primi până la finele lunii …